Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Todoran, conferință fără ziariști la FCSB: „Fac totul ca să-l mulțumesc pe Becali” + ce l-a făcut să exclame: „E ca pe Marte aici!”

Dinu Todoran, 42 de ani, antrenorul lui FCSB, a susținut prima conferință de presă din postura de tehnician al roș-albaștrilor.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 16 iunie 2021

Dinu Todoran, 42 de ani, antrenorul lui FCSB, a susținut prima conferință din postura de tehnician al roș-albaștrilor.  A fost o acțiune cu circuit închis, fără ziariști. „Principalul” roș-albaștrilor a evitat astfel din nou presa, după ce la numire a refuzat să fie prezentat oficial în fața reprezentanților mass-media. 

La începutul lunii iunie, Becali anunța că Todoran nu vrea să aibă parte de o prezentare oficială. „Nu îmi doresc să am de-a face cu presa, nu vreau să vorbesc nimic!”, i-a transmis antrenorul patronului. Acum, Dinu Todoran a stat de vorbă în conferință doar cu Cătălin Făiniși, ofițerul de presă al clubului.

VIDEO. Dinu Todoran, prima conferință la FCSB: „Îmi place sistemul 4-3-3”


„Am fost plăcut surprins de propunerea lui Becali, îi mulțumesc, m-a angajat la cel mai iubit și galonat club din România. Pentru mine e cea mai mare provocare. 

Primul obiectiv e calificarea în Conference, apoi campionatul și Cupa. Alături de colaboratori, trebuie să demonstrăm că suntem capabili să facem performanță. Jucătorii trebuie să înțeleagă că la Steaua se dorește performanță. Trebuie să fie pregătiți 100% pentru a ne atinge obiectivele”, a declarat Todoran.

Dinu Todoran, noul antrenor al lui FCSB: „Avem toate condițiile aici! Parcă suntem pe Marte”

Noul antrenor al lui FCSB s-a descris în câteva cuvinte și i-a făcut o promisiune patronului: „Sunt o persoană sinceră, organizată, îmi place sistemul 4-3-3, dar în dinamica jocului acesta se poate schimba. Domnul Becali e patronul echipei, o să facem totul pentru a-l mulțumi!”.


„Am avut o discuție cu liderii peluzei, își doresc foarte mult titlul, i-am asigurat că vom face tot posibilul să ne atingem obiectivele. Vreau să le mulțumesc că ne-am întâlnit”, a mai spus Todoran, care e impresionat de baza de pregătire pe care o are la dispoziție: „Avem toate condițiile aici! Parcă suntem pe Marte! Orice antrenor și-ar dori să aibă aceste condiții și să aibă lotul pe care-l avem noi”.

Dacă Tănase ar pleca, ar fi o pierdere pentru noi. Dar jucătorul care va veni în locul lui trebuie să-l depășească

Dinu Todoran, despre posibila plecare a lui Florin Tănase



Suntem favoriți, obiectivul nostru e să mergem mai departe

Dinu Todoran, despre tragerea la sorți din Conference League, turul II, FCSB vs. Șahtior Karagandy

FCSB. Dinu Todoran, alegerea surprinzătoare a lui Gigi Becali

Noul antrenor de la FCSB, Dinu Todoran, e un personaj apărut brusc în prim-planul fotbalului românesc. Evenimente din viața sa și foști colegi sau antrenori cu care a lucrat tehnicianul brașovean conturează profilul nefardat al unui bărbat intrat cu un handicap mediatic și profesional în malaxorul roș-albastru.

Dinu Todoran a fost alegerea surprinzătoare a lui Gigi Becali pentru succesiunea lui Toni Petrea pe banca vicecampioanei, iar numirea fostului mijlocaș de la Petrolul, Farul și Urziceni a adus peste noapte în prim-plan un nume ieșit de sub lumina reflectoarelor.

Cine este însă tânărul tehnician care pornește din start cu handicapul de a fi suspectat că nu va avea, de fapt, niciun cuvânt de spus în fața dictaturii patronului? - portretul lui Todoran, pe larg, AICI.

Citește mai multe știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.