Handbal

Xavier Pascual, prezentat oficial de Dinamo: „E o șansă să-mi schimb viața”

+11 Foto
Xavier Pascual (53 de ani), antrenorul care duminică, la Koln, a câștigat pentru a treia oară Liga Campionilor cu Barcelona, a fost prezentat în această seară la Dinamo!

Articol de Marian Ursescu, Cristi Preda (foto)  —  miercuri, 16 iunie 2021

Xavier Pascual (53 de ani), antrenorul care duminică, la Koln, a câștigat pentru a treia oară Liga Campionilor cu Barcelona, a fost prezentat în această seară la Dinamo!

Catalanul a semnat un contract pe trei ani cu campioana României și a făcut primele declarații. La prezentarea lui Xavi Pascual a fost prezent și fostul mare portar al lui Dinamo, Cornel Penu, care chiar ieri a împlinit 75 de ani, dar și Lucian Bode, ministrul de Interne.

FOTO. Xavier Pascual, prezentat la Dinamo: „Vom munci din greu”

„Îmi cer scuze că nu pot face declarații în limba română, dar cred că în doi-trei ani, nu, mă scuzați, în cinci luni, o să reușesc și acest lucru”, a glumit Xavier Pascual. 

El le-a mulțumit lui Marius Pintea, prietenul său, dar și președintelui CS Dinamo, Ionuț Popa, pentru propunerea făcută de a prelua echipa de handbal din Ștefan cel Mare. 

„Propunerea de a veni în România am văzut-o ca pe o provocare, ca pe o șansă de a-mi schimba complet viața. Așa că am vorbit cu soția mea și am hotărât împreună să facem acest pas. Este foarte important pentru mine, deoarece am văzut că aici oamenii își doresc lucruri esențiale. 

Nu vă pot promite că vom câștiga Liga Campionilor, dar vă pot promite că vom munci, vom munci din greu. Că voi petrece multe ore alături de echipă împreună cu stafful meu pentru a ne atinge obiectivele", a declarat Xavier Pascual. 

Tehnicianul de 53 de ani, care a stat 12 ani pe banca Barcelonei și a câștigat alături clubul catalan nu mai puțin de 61 de trofee, i-a oferit la final un cadou președintelui de la Dinamo, o pereche de pantofi sport în culorile clubului, alb-roșii. 

„Este o zi specială pentru mine și aș vrea să-i ofer acest cadou micuț”, a spus Pascual, la prezentarea sa la Dinamo. La rândul său a primit din partea șefului secției de handbal de la Dinamo, Ovidiu Semen, un tricou de joc al noii sale echipe.

Citește mai multe știri despre handbal:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.