- Corect rezultatul de 0-2?
- Da, Fiorentina ne-a dominat pe parcursul întregului joc, în special în prima repriză. Există o diferenţă de valoare între ei şi noi. Am întîlnit una dintre echipele de top din Italia cu un stil de joc complex. Aseară, ei au fost echipa mai bună. Au folosit atît combinaţiile prin pase scurte dar şi mingile lungi pe vîrfuri. Vîrfurile lor au fost tot timpul peste fundaşii noştri. Noi am făcut foarte multe greşeli în prima repriză, am fost foarte neliniştiţi, crispaţi.
“Mutu a fost decisiv”
- Aţi avut cîteva ocazii clare de a marca în a doua repriză.
- Am avut două-trei ocazii de gol, dar şi Fiorentina mai putea marca.
Fiorentina este o echipă mai bună, ei au controlat meciul. Mi-am dat
seama încă din prima repriză că ne va fi greu să marcăm. Apoi, am şi
ratat ocaziile pe care reuşiserăm să ni le creăm. E greu aşa…
- Evoluţia lui Mutu?
- A fost jucătorul decisiv aseară, toată lumea a văzut asta. Nu numai
că a marcat, dar şi felul în care a făcut-o a fost unul deosebit: o
lovitură liberă impecabilă, de la o distanţă de unde în mod normal nu
te aştepţi ca portar să ai probleme, şi un al doilea gol pe care nu
mulţi fotbalişti l-ar fi dat. I-a venit mingea pe stîngul, care nu e
piciorul său de bază, a dat din prima…Asta spune totul despre jucătorul
Mutu.
“Fiorentina fără Mutu ar fi o echipă bună dar i-ar lipsi sclipirea”
- Cum l-aţi caracteriza?
- Este un atacant de top. Un băiat deştept, ştie cum să se demarce.
Fiorentina fără Mutu ar fi o echipă bună, dar i-ar lipsi sclipirea.
Este un fotbalist cu o tehnică bună, dar cea mai mare calitate a sa
este, după părerea mea, modul în care vede jocul din punct de vedere
tactic. Plus că îţi dă gol din jumătate de ocazie.
- Dacă aţi putea rejuca meciul de aseară, aţi lua măsuri speciale împotriva lui Mutu?
- (Rîde)
Nuu. Ar fi foarte greu să-l anihilăm. Ce să fac? A dat un gol de la 35
de metri şi altul după o minge care a sărit tocmai la el, dintre toate
părţile în care se putea duce. Dacă l-aş marca om la om mi-aş face mai
mult rău decît bine. Oricum are capacitatea de a scoate uşor oamenii
din joc. Ca apărător e greu să te ţii după el.
- Getafe-Bayern 3-3, după ce spaniolii au codus cu 3-1 în extratime.
- Tipic nemţesc. Să nu fi sigur că i-ai învnins pînă nu-i vezi că au plecat de pe teren.
“Cu Afellay şi Farfan poate s-ar fi jucat altfel”
- Cine este acum favorită la Cupa UEFA?
- Bayern, clar. În special după calificarea de aseară. Este genul de calificare pe care numai o echipă mare o poate obţine.
- De la PSV cine poate face pasul către o echipă mai mare?
- Gomes, Afellay, Dirk Marcellis, Salcido, Simons, Farfan. Avem cîţiva jucători de top.
- Afellay şi Farfan n-au jucat cu Fiorentina.
- Da. Exact forţa ofensivă ne-a lipsit. Poate lucrurile ar fi stat altfel dacă earu în teren.
- Ce se va întîmpla la Euro 2008: Olanda, România, Franţa şi Italia în aceeaşi grupă.
- Este imposibil să spunem cine va trece mai departe.
{{text}}