Mihai Răduț (31 de ani), mijlocașul Astrei Giurgiu, nu este de acord cu regula U21 din Liga 1.
Regula U21, o reglementare care a provocat numeroase discuții în contradictoriu în fotbalul românesc, continuă să atragă critici.
Ultimul care s-a înscris pe lista contestatarilor este mijlocașul Mihai Răduț, fotbalist care aparține de Astra Giurgiu. Răduț consideră regula U21 drept discriminantă și spune că la fel de bine ar trebui implementată și o regulă care să impună jucători de peste 35 de ani în primul 11!
Mihai Răduț, revoltat de regula U21: „Faci un Under 21, fă și un Over 35!”
„Eu jucam bine la 19 ani și nu erau legile de acum, jucai dacă erai bun. Oricum, mi se pare discriminare. Dacă Gabi Tamaș joacă cel mai bine pe poziția lui, ce faci, îl scoți ca să bagi un Under?
A, faci un Under 21, fă și un Over 35!”, a declarat Răduț, conform digisport.ro.
6 cluburiare Răduț în CV: Internațional Curtea de Argeș, FCSB, Pandurii, Hatta Club, Lech Poznan și Astra
Ce presupune regula U21
În sezonul 2020/2021, regula U21 a obligat cluburile să aibă un jucător U21 pe teren pe tot parcursul meciului, iar un al doilea astfel de fotbalist titular.
Prezența în primul „11” al celui de-al doilea jucător a obligat în repetate rânduri antrenorii să apeleze la schimbări rapide, unele chiar după câteva zeci de secunde, o situație jenantă pentru mulți tineri fotbaliști.
Pentru următorul sezon, Federația vrea ca al doilea jucător U21 să se afle pe teren minimum 45 de minute în fiecare meci, adică să anuleze practica de până acum, cu schimbarea unui „junior” încă din primele minute ale unei partide. Alt „under” trebuie să evolueze pe toată durata unui joc.
A doua propunere a FRF: să rămână un singur U21 de folosit 90 de minute, dar fiecare echipă să aibă în componență cel puțin șapte fotbaliști formați la nivel național. Adică români, pentru că ar fi greu de găsit străini care să fi petrecut cinci ani într-un club românesc în perioada junioratului.
Cluburilor nu le convine niciuna dintre propuneri, ele vor să folosească doar un fotbalist sub 21 de ani. Burleanu le-a transmis reprezentanților Ligii să alcătuiască o delegație din cinci conducători, cu care să poarte negocieri pentru stabilirea noii reguli.
{{text}}