Andriy Shevchenko (44 de ani) a discutat posibilitatea unei remize între Ucraina și Austria, în ultimul meci al grupei C de la Euro 2020. Egalul ar putea duce ambele formații în optimile de finală.
- Ucraina - Austria se joacă luni, de la ora 19:00, pe Arena Națională.
Actualul format de la Euro, cu cele mai bune 4 echipe clasate pe locurile 3 în grupe avansând în optimile de finală, aduce un plus de imprevizibil, dar crește și nivelul speculațiilor. Ucraina și Austria pot avansa la braț în optimile de finală, în eventualitatea unui rezultat de egalitate.
Casele de pariuri și-au luat deja măsuri de precauție. Cota pentru X final a scăzut de la 3,20, la 2,00. Andriy Shevchenko a comentat acest scenariu.
Înțelegere la Euro 2020? Ce spune Shevchenko
„Ar trebui să oprim aceste speculații cu privire la un aranjament. Echipa înțelege importanța acestui meci, ne pregătim pentru orice. Știm de ce rezultat avem nevoie pentru a ne califica în optimi.
M-ar mulțumi o remiză? Am mai spus, acest rezultat ne-ar conveni, dar dacă te gândești doar la un egal, poți avea de suferit. Vom juca exact ce trebuie pentru a obține rezultatul dorit”, a transmis Shevchenko, conform Sport.ua.
Calcule Euro 2020: egal benefic între Ucraina și Austria
În mod normal, ocupanta locului 3 din grupa B nu va strânge 4 puncte, dacă Finlanda nu produce o surpriză contra Belgiei. În grupa A, Elveția poate încheia pe locul 3, cu 4 puncte, dar are nevoie de o victorie la cel puțin 3 goluri în fața Turciei, pentru a trece la golaveraj de Ucraina și Austria.
În aceste condiții, remiza dintre Ucraina și Austria le-ar asigura calificarea în optimile de finală.
{{text}}