Euro 2020

Finlanda - Belgia 0-2 » „Dracii roșii” au defilat în grupa B! Autogolul portarului a deblocat meciul

+22 Foto
La Sankt Petersburg, Belgia a învins-o pe Finlanda, scor 2-0, și a terminat grupa B cu maximum de puncte, 9. Alături de „dracii roșii”, în optimile de finală merge și Danemarca.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 21 iunie 2021

La Sankt Petersburg, Belgia a învins-o pe Finlanda, scor 2-0, și a terminat grupa B cu maximum de puncte, 9. Alături de „dracii roșii”, în optimile de finală merge și Danemarca.

  • Belgia va juca în „optimi” cu locul 3 din grupa A/D/E/F (duminică, 27 iunie, ora 22:00, Sevilla).
  • Danemarca va evolua în „optimi” cu Țara Galilor (sâmbătă, 26 iunie, ora 19:00, Amsterdam).
  • Detalii despre celălalt meci al serii din grupa B, Rusia - Danemarca 1-4, AICI!
  • Finlanda a terminat pe 3 și așteaptă celelalte rezultate din grupe pentru a vedea dacă merge mai departe
  • Rusia a încheiat grupa pe 4 și e out de la EURO
  • (Se califică direct primele două locuri din fiecare grupă, plus cele mai bune patru echipe clasate pe locul trei)

Belgia a irosit prima ocazie în minutul 23. Eden Hazard a scos mingea la De Bruyne, mijlocașul lui City a pătruns printre nordici și a trimis mingea cu putere în fața porții, de unde Hradecky a izbutit să intervină. 

Belgienii au continuat să controleze partida, iar următoarea șansă tot lor le-a aparținut. Din colțul lui „16”, Leandro Trossard s-a întors de lângă Tim Sparv și a șutat, peste (33). La pauză, tabela arăta 0-0, căci portarul Finlandei a avut un reflex excelent la execuția lui Jeremy Doku din careu (42). 

Actul secund a avut același scenariu. S-a jucat la o poartă, Finlanda mulțumindu-se doar să se apere. 

Lukaku a spart gheața (65), însă un ofsaid milimetric, depistat doar cu ajutorul VAR, le-a anulat reușita oaspeților. Până la urmă, Belgia avea să deschidă scorul grație unui autogol. 

Din corner, Vermaelen a reluat mingea cu capul în bară, apoi balonul a ricoșat din palma lui Hradecky în poartă (74). Lukaku și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor (81), fără ca arbitrajul video să mai intervină acum.

Finlanda încheie grupa pe 3, cu 3 puncte, și are șanse mici să se califice mai departe în clasamentul celor mai bune 4 locuri 3.

Finlanda - Belgia 0-2

Finlanda - Belgia, echipele de start

Finlanda: Hradecky - O'Shaughnessy, Arajuuri, Toivio - Uronen, Kamara, Sparv, Lod, Raitala - Pohjanpalo, Pukki 
Selecționer: Markku Kanerva

Belgia: Courtois - Vermaelen, Boyata, Denayer - Trossard, De Bruyne, Witsel, Chadli - Doku, Lukaku, E. Hazard 
Selecționer: Roberto Martinez

Stadion: Gazprom Arena (Sankt Petersburg)
Arbitru: Felix Brych

Mai multe știri de la EURO 2020:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.