Adevărurile nobile

Euro 2020 n-a fost totuși, până acum, nici așa, nici altminteri.

Acest turneu final gonflat a propus câteva meciuri de ținut minte (Franța-Germania, Portugalia-Germania, printre altele).

A scos în față mai mulți fotbaliști care se vor vinde sau s-au vândut deja pe zeci de milioane de euro (Denzel Dumfries, Robin Gosens sau Manuel Locatelli, printre alții).

Nu are deocamdată o vedetă incontestabilă, vulcanul Mbappé încă n-a erupt, Cristiano se luptă cu recordurile și cu băuturile carbogazoase, dar între timp adevărul, groaznicul adevăr, e că nu mai e la prima tinerețe. Avem mai multe întrebări decât răspunsuri înainte de faza meciurilor eliminatorii.

Fratelli căutând răzbunarea

De confirmat, până acum, n-au confirmat decât Italia, Belgia și Olanda. Italia e o echipă frumoasă, acesta este adjectivul potrivit. Roberto Mancini e un selecționer obsedat și inspirat. Știe și să dea un ritm bun de joc în atac și un vestiar unit.

Și mai e ceva, probabil cel mai important ingredient: italienii vor să se răzbune, după catastrofa ratării Mondialului din 2018. Italia e invincibilă când caută răzbunare.

Cine știe istoria fotbalului știe cum a devenit campioană mondială în 1982 și 2006. Italia rănită e Italia puternică. Tot orgoliul acesta se vede încă de la imn. Fratelli sunt probabil cei mai motivați dintre fotbaliștii de la acest European.

Belgia are o generație mare care n-a câștigat nimic. De Bruyne, frații Hazard, Lukaku sau Courtois sunt argumente suficiente pentru un trofeu, primul trofeu.

Olanda, rebotezată degeaba Țările de Jos, căci noi tot Olanda îi vom spune, va fi greu de scos din competiție, chiar dacă deocamdată n-a învins decât adversari cu două clase mai jos, precum Ucraina sau Austria.

În schimb, Franța, care e pe hârtie cea mai bună națională și încă de departe, după un început superb, s-a împiedicat în Ungaria, și deodată s-a văzut oboseala, toată oboseala.

Ungaria e un caz aparte. Aparent au dat rezultate investițiile guvernului maghiar în sport și în fotbal în particular. S-a creat cum se spunea pe vremuri emulația. E adevărat, dar și mai adevărat e că grosul naționalei maghiare e dat din fotbaliști crescuți în Academii aflate chiar mai la vest de Budapesta. Coincidență? Nu cred.

Aplauze pentru nordici

Aș lăsa aici un semn de exclamare pentru fotbalul din Europa Centrală (n-au jucat deloc rău cehii!), unul pentru echipele din Est (mai puțin România, noi nu prea mai suntem nicăieri, în afară de campionatele de mofturi, fițe, impresii și inadecvare), precum și unul pentru fotbalul nordicilor.

Echipe ca Suedia, Danemarca (marcată de căderea lui Eriksen) sau Finlanda nu vor ajunge foarte sus, dar au adus acestui turneu final câteva adevăruri nobile, ca în textele budiste. S-au remarcat prin sacrificiu, suferință, educație, decență, demnitate.

La Copa America nu vă uitați?

Per total, nu s-ar spune că fotbalul european o duce așa de rău. Mai vreți adevăruri, nobile sau dimpotrivă? Iată: chiar și România, chiar și cu Rădoi, tot ar fi putut să bată măcar două echipe din turneu (și mă gândesc mai ales la Macedonia de Nord și Turcia).

Desigur, s-ar putea să ne mai nuanțăm părerea cu privire la cât de buni sunt europenii la jocul cu balonul rotund dacă facem imprudența să ne uităm, totodată, și spre Copa America, aflată în plină desfășurare.

Unde, orice s-ar spune, e totuși altceva. Altceva: Messi și Brazilia care joacă din nou ca Brazilia, ceea ce s-ar cuveni să fie pe prima pagină a tuturor gazetelor lumii, dar amănuntul ne scapă și marea veste nu e nicăieri.