În timp ce „tricolorii” care obțineau medaliile de bronz la Euro U21 din 2019 se înfățișează pe rețelele sociale în ipostaze de vacanță, 35 dintre jucătorii care au evoluat la aceeași competiție sunt acum în loturile de la Euro 2020. Italianul Locatelli e chiar una dintre vedetele de până acum ale turneului final.
În urmă cu 2 ani, la Euro U21, România ajungea până în semifinalele turneului din Italia, iar tinerii „tricolori" visau să prindă contracte generoase peste hotare și să treacă la nivelul următor al carierei la nivel de națională, adică participarea cu prima reprezentativă la Mondialele și Europenele pentru cei mari.
Timpul nu s-a scurs însă în favoarea grupului care impresiona în Cizmă, iar la ora Euro 2020, care se desfășoară în aceste zile în mai multe colțuri ale continentului, ai noștri prind rădăcini în fața televizorului.
Man, Petre și Nede se bronzează, Pușcaș și Radu petrec
Sau stau în vacanțe la soare! După ce a retrogradat cu Parma, Dennis Man se relaxează la Palma de Mallorca. În cădere liberă cu fotbalul, Adrian Petre își reîncarcă bateriile în Dubai. Ionuț Nedelcearu zâmbește de sub soarele fierbinte din Mykonos. Iar Pușcaș și Ionuț Radu dansează la petreceri în aer liber la Timișoara. Sunt doar cinci dintre băieții care s-au aflat în lotul care a obținut bronzul în 2019.
În același timp însă, nu mai puțin de 35 de jucători care s-au produs la același Euro de tineret sunt acum în priza turneului continental care aproape că și-a terminat faza grupelor. Dintre ei, 15 au prins măcar un meci ca titular, iar unii au devenit deja oameni de bază pentru țara lor.
Titulari, nu lipiți de bancă
În frunte e Manuel Locatelli, noua vedetă a Italiei, care a înscris două goluri în victoria cu 3-0 contra Elveției, fiind marea revelație propusă de "macaronari". De asemenea, Barella, mijlocașul lui Inter, e printre preferații la zi ai lui Mancini. Iar Chiesa și Bastoni au intrat și ei în primul "11" cu Țara Galilor. Sunt jucători care n-au prins nici măcar semifinalele la Euro U21 în 2019!
Mai departe, spaniolii Dani Olmo și Unai Simon, englezii Foden și Mount, croatul Brekalo, danezii Maehle și Wind, polonezul Jozwiak sau austriecii Xaver Schlager, Kaladzici sau Baumgartner au apărut acum în formulele de start. Alții au apucat să intre pe parcurs, nu doar să lustruiască banca de rezerve.
Jucători de la Euro U21 2019 prezenți la Euro 2020
Spania
- Fabian Ruiz (Napoli)
- Dani Olmo (Leipzig)
- Mikel Oyarzabal (Sociedad)
- Unai Simon (Bilbao)
Germania
- Lukas Klostermann (Leipzig)
- Florian Neuhaus (Monchengladbach)
- Robin Koch (Leeds)
Franța
- Marcus Thuram (Monchengladbach)
Italia
- Manuel Locatelli (Sassuolo)
- Federico Chiesa (Juventus)
- Nicolo Barella (Inter)
- Lorenzo Pellegrini (Roma)
- Alex Meret (Napoli)
- Alessandro Bastoni (Inter)
Anglia
- Dean Henderson (Man. United)
- Phil Foden (Man. City)
- Mason Mount (Chelsea)
- Dominic Calvert-Lewin (Everton)
Croația
- Nikola Vlasic (ȚSKA Moscova)
- Josip Brekalo (Wolfsburg)
- Domagoj Bradaric (Lille)
- Luka Ivanusec (Dinamo Zagreb)
Austria
- Philipp Lienhart (Freiburg)
- Alexander Schlager (LASK)
- Marco Friedl (Bremen)
- Xaver Schlager (Wolfsburg)
- Sasa Kalajdzic (Stuttgart)
- Christoph Baumgartner (Hoffenheim)
Danemarca
- Joakim Maehle (Atalanta)
- Andreas Olsen (Bologna)
- Robert Skov (Hoffenheim)
- Jonas Wind (FC Copenhaga)
Polonia
- Karol Swiderski (PAOK)
- Przemyslaw Placheta (Norwich)
- Kamil Jozwiak (Derby)
Rezultatele „tricolorilor" la Euro U21 2019
- România - Croația 4-1 (Pușcaș-pen. 11, Hagi 14, Băluță 66, Petre 90Ă4/ Vlasic 18)
- România - Anglia 4-2 (Gray 79, Abraham 87/ Pușcaș-pen. 76, I. Hagi 85, Coman 88, 90+3)
- România - Franța 0-0
- România - Germania 2-4 (Pușcaș-pen. 26, 44/ Amiri 21, 90Ă4, Waldschmidt-pen. 51, 90)
{{text}}