Dan Petrescu, triplu campion ca fotbalist cu Steaua, a vorbit în cadrul emisiunii "Prietenii lui Ovidiu", de pe GSP.ro, despre scandalul dintre roș-albaștri. Dar și despre povești neștiute din cariera sa de jucător profesionist la Chelsea.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Țin minte că la un moment dat ai spus că ai trei echipe pe care vrei să le antrenezi.
- Am zis că vreau să antrenez Steaua, Chelsea sau naționala. De la Steaua și de la națională am avut oferte și nu am vrut eu, n-am putut, dar de la Chelsea n-am avut și nu cred că voi avea șansa asta.
- Ai fost un jucător foarte iubit acolo.
- Am jucat cinci ani, sunt între legendele clubului, am avut succes și viață frumoasă. Ca jucător, în primul rând sunt legat de Steaua, acolo am crescut, și apoi de Chelsea. Asta e clar.
- Apropo, tu cu cine ești? Cu FCSB sau cu CSA?
- Ce să mai... Nu mai înțeleg nimic nici eu. Eu aș vrea să fie o singură Steaua. Să se unească și să joace.
- Orgolii mari, pare imposibil.
- Mereu pare imposibil, dar eu așa aș simți. Așa mi-ar plăcea să văd. Steaua împreună, Craiova împreună. Ar fi echipe puternice, inclusiv în cupele europene ar ajunge departe. Dacă s-ar uni economic ar fi bine. Eu nu pot să suport chestia asta de război între FCSB și Steaua sau FCU Craiova și CSU Craiova. Nu cred că există nicăieri așa, cu echipe reinventate, reînființate. Trebuie să fie doar o echipă.
- Tu ai plecat de la Chelsea după un conflict? Sau greșesc?
- Era Vialli antrenor, iar eu mai aveam doi ani de contract, dar la finalul sezonului mi-a zis că o să-mi fie greu să joc toate meciurile. Eu în 5 ani am jucat 220 de meciuri. 45 de meciuri pe an. Și mi-a zis să fiu mai atent la cariera mea fiindcă o să vină Brian Laudrup, un fel de extremă dreaptă. El când era jucător era cel mai bun prieten al meu, dar când a devenit antrenor a venit la mine, la Gustavo Poyet, la Roberto Di Matteo și la Gianfranco Zola și ne-a spus așa: "Eu nu mai sunt prietenul vostru, sunt antrenorul vostru".
- Nu ați fost surprinși?
- Noi toți am luat-o așa... Greșit, cred eu. Îl respectam, dar nu putea dintr-odată să nu mai fie prietenul nostru. Și din cauza asta relația noastră cu el a avut de suferit. El era foarte profesionist și mă bucur că a trecut cu bine peste niște probleme grele, pentru că a avut cancer. Vreau să vă zic ceva.
- Te rog.
- Cu o zi înainte să iau primul campionat cu CFR am fost la Londra. La un meci pentru secundul Ray Wilkins, care era o mare legendă și murise. Când m-a văzut Vialli nu i-a venit să creadă că deși eu aveam meci a doua zi, eram acolo la meci. Îl respectam mult prea mult pe Ray ca să nu vin! Vialli când a făcut ședința de meci, eram toți jucătorii. Și a zis: "În primul rând, vreau să-i mulțumesc lui Dan Petrescu că se află aici deși mâine are meci". M-au aplaudat toți. El n-a putut să joace pentru că avea cancer, dar a scăpat. Un luptător, un om fantastic.
- Bine, el nu a ajuns departe ca antrenor.
- El era conte, din naștere era bogat, n-a făcut carieră. Dar când te angajezi la Rai sau la Sky și iei un milion pe an eu zic că-i mai bine.
- La Londra te mai recunoaște lumea?
- Mă recunoaște lumea oriunde, dar de fiecare dată când m-am întors la Londra m-au obligat să intru pe gazon, la pauză, să fac turul de onoare și fanii să-mi cânte numele meu, dar și cântecul meu "SuperDan". Fanii mă cunosc, am locurile mele pe stadion și e clar că am rămas acolo cunoscut, chiar dacă au trecut 25 de ani. Mai mult, pe fata mea mijlocie o cheamă Chelsea, locuiește la Londra, iar pe unde merge când spune numele, toată lumea știe. Se deschid ușile și e șocată că-și mai aduc aminte de mine.
{{text}}