Florin Prunea, fostul președinte de la Dinamo a comentat situația dificilă în care se află echipa alb-roșie, din cauza restanțelor financiare.
Dinamo riscă să se dezintegreze din cauza problemelor financiare. În timp ce echipa se pregătește să intre din nou în insolvență, cei mai buni jucători, în frunte cu vedetele Sorescu, Anton și Puljc și-au depus memorii pentru a deveni liberi de contract din cauza restanțelor salariale.
Florin Prunea: „Fabbrini e un băiat admirabil”
Prunea a vorbit despre mijlocașul italian Diego Fabbrini (31 de ani) pe care l-a lăudat pentru că a ajutat clubul și a acceptat, în sezonul trecut, micșorarea contractului său, dar nu crede că Dinamo îl mai poate păstra acum, când va trebui să-i plătească salariul integral, adică 17.000 de euro pe lună.
„Îl cunosc foarte bine. Este un băiat admirabil. Pe băiatul ăsta cu altceva în afară de fotbal și familie nu o să îl vezi. Nu o să auzi un lucru urât despre el.
Putea să dea mai mult, da, dar nu uita contextul. Nu numai el, ci cred că mai mulți jucători puteau să dea mai mult la Dinamo. Dar este un băiat admirabil și tratează fotbalul cu profesionalism. Îl vezi și acum că este la echipă, chiar dacă este neplătit de foarte multe luni.
A acceptat și o scădere de salariu. Acum revine la cel vechi. Asta este. Ai semnat un contract cu el, trebuie să îl respecți! Eu nu cred că Dinamo își permite să îl mai țină”, a spus Florin Prunea pentru Prosport.
{{text}}