Reprezentanții proiectului socios „Doar Dinamo București” au emis astăzi un nou comunicat în care vorbesc despre viitorul clubului din Ștefan cel Mare.
Dinamo a plecat în cantonament în Turcia, însă situația continuă să fie una disperată printre „câini”. Numeroși jucători și-au depus memorii pentru a deveni liberi, în timp ce antrenorul Dusan Uhrin este din ce în ce mai nemulțumit.
Ultrașii dinamoviști au oferit un update cu privire la situația tensionată de la echipă:
DDB, comunicat de ultim moment: „Dusan Uhrin ne-a cerut un sigur lucru”
Ce ne-a transmis Dușan tuturor câinilor După cum știți, Dinamo a plecat în cantonament, în Turcia. Sunt 27 de jucători, plus Dușan și staff-ul. Mulți dintre jucători și-au depus memorii, iar pentru Deian și Anton există oferte, deci e posibil să plece. Înțelegeți situația în care se află Uhrin!? Antrenorul pregătește în Turcia o echipă de care nu știe ce se va alege la întoarcere. La amicalul cu Galata, pe 27, va introduce un prim 11 fără a avea certitudinea că jucătorii vor mai fi la Dinamo în iulie.
Și totuși omul acesta, un profesionist desăvârșit, care a acceptat provocarea (nebună) de a salva Dinamo de la retrogradare, s-a urcat în avion. Câți ar fi făcut-o!? Dușan a cerut însă o discuție înainte, cu cei care l-au adus. Cu singura entitate care se încăpățânează să țină clubul în viață. I-am prezentat atât situația exactă în care se află Dinamo, cât și soluțiile pentru a putea începe campionatul.
Un singur lucru ne-a cerut Dușan! Indiferent de soluția pe care se va merge, să depunem toate eforturile pentru ca el să își mai poată face meseria.
Există inclusiv varianta ca DDB să lase Dinamo să cadă, însă evident că nu o luăm în calcul. Vom lupta până la capăt! Iar lupta noastră, astăzi, este aceea de a reuși să îl păstrăm pe Uhrin la Dinamo, pentru că avem mare nevoie de el! Pentru ca acest lucru să se întâmple, e obligatoriu să rezolvăm două probleme. 1. Să achităm salarii, pentru ca jucătorii să își retragă memoriile. 2. Să deblocăm transferurile Prima problemă nu poate fi rezolvată fără implicarea suporterilor.
DDB a demarat deja discuții cu parteneri ai lui Dinamo. DDB caută soluții și în altă parte, batem în continuare la uși, unele se deschid, altele nu, câteva ne-au fost trântite în nas. Nu-i nimic, ne-am asumat, Dinamo va trăi! Până una alta, cea mai sigură cale de a reuși să ducem Dinamo mai departe rămânem noi, suporterii săi. Haideți să împărțim povara pe cât mai mulți umeri - Comunicat DDB
Si 500 de lei e prea mult pentru Dinamo
Dinamo nu a putut plăti marți taxa de 500 de lei pentru inspecția Comisiei de Omologare a vechii arene pentru sezonul viitor, suma fiind achitată deocamdată de un apropiat al "câinilor".
Chiar dacă echipa este plecată în cantonament în Turcia, până luni, pe baza unui aranjament cu Galatasaray, prin care Dinamo nu trebuie să plătească nimic, pe „câini" îi așteaptă un ocean de probleme financiare acasă. Ultima picătură a venit ieri. E cea mai mică, o sumă ridicolă, dar vorbește poate cel mai elocvent despre situația disperată în care se află clubul.
{{text}}