Florin Bratu (41 de ani) ar putea deveni selecționerul uneia dintre echipele naționale de tineret ale României.
Fostul atacant, care ultima dată a pregătit Concordia Chiajna, s-ar afla pe lista directorului tehnic de la FRF, Mihai Stoichiță, pentru postul de selecționer la echipele naționale U21 sau U20.
Florin Bratu i-ar putea lua locul lui Adrian Mutu la naționala de tineret
Informația a fost dezvăluită în cadrul emisiunii „Liga DigiSport” de către moderatorul Dan Filoti, iar Bratu, prezent în studio, a recunoscut că ar fi tentat de o astfel de propunere.
„Ar fi onorant pentru mine, echipa națională nu se refuză niciodată”, a declarat Bratu.
Înainte de aventura de la Chiajna, Florin Bratu a mai antrenat echipa a doua a lui Dinamo, CS Tunari, România U18, prima echipă a lui Dinamo, Aerostar și Turris.
Florin BratuMihai Stoichiță caută selecționer
Echipa națională U21 a României a rămas fără selecționer după de Adrian Mutu a ales să semneze cu FCU Craiova. Federația a mutat în consecință, iar directorul tehnic Mihai Stoichiță a fost mandatat de Răzvan Burleanu, președintele FRF, să găsească un nou selecționer.
Acesta ar putea fi Florin Bratu, dar directorul tehnic al FRF are și alte nume pe listă, precum Nicolae Dică, actualul „secund” de la echipa națională de seniori.
FRF caută selecționer și la U20
Echipa națională U20 a României a fost înființată pe 30 noiembrie 2020, când membrii Comitetului Executiv al FRF au votat în acest sens.
„Propunerea a venit din dorința de a oferi în continuare meciuri internaționale generațiilor Under 19 care încheie ciclul, eliminând astfel ecartul dintre Under 19 și Under 21. Noua reprezentativă U20 a României va disputa meciuri amicale internaționale până când jucătorii vor face pasul spre România U21”, se arată pe frf.ro.
{{text}}