După 5 ani de mandat, ambasadorul Luca Niculescu observă că românii sunt prezenți în toate zonele societății franceze. Și că se integrează repede. Atât de repede că de la a doua generație copiii vorbesc mai bine franceza decât româna. Medici, farmaciști, vânzători în supermarketuri ori muncitori în construcții au schimbat radical imaginea rea de acum două, trei decenii. Astăzi, doctorii din România sunt decorați de președintele Macron și alcătuiesc cea mai mare comunitate medicală străină din Hexagon.
- Corespondență din Paris
Ambasada României. Paris, Arondismentul 7, Rue Saint Dominique, 123, la picioarele Tour Eiffel. Este sâmbătă înaintea prânzului și capitala încă lenevește, amorțită și de mirosul fin de flori de tei.
În spatele ușilor masive de lemn, se află un palat în toată puterea cuvântului. Imobilul construit în 1866 a fost cumpărat de Statul Român în 1939, imediat după moartea proprietăresei, contesa Martine de Bearne.
Gheorghe Tătărescu, prim-ministrul care și-a pus semnătura pe achiziționarea palatului din centrul Parisului, a și fost primul ambasador român care a locuit în el.
Ambasadorul Luca Niculescu își îndeplinește firesc misiunea de gazdă și îmi arată somptuoasele interioare. Întreb dacă pot să fac poze. Sigur, doar este un spațiu public, vine răspunsul. Ai senzația explicită că te afli într-un muzeu, ceva între Chambord, Versailles și Fontainbleau, și doar instalațiile moderne de iluminat din sala de spectacole îți amintesc în ce secol te afli.
- Să o luăm cu începutul. De când sunteți ambasadorul României în Franța, domnule Luca Niculescu?
- Din 2016.
- România și Franța au avut și continuă să aibă o relație specială. E mai greu să fii ambasador la Paris decât altundeva în lume?
- Diplomația, ca și jurnalismul, este un sport de contact. Trebuie să cunoști oameni, să te întâlnești cu ei, sunt lucruri care nu se fac din liniștea biroului. Plus că, da, între Franța și România relația este foarte densă, avem o relație politică strânsă, un parteneriat strategic, schimburi comerciale de aproape 10 miliarde de euro.
București după Berlin, Roland Garros după Simona
- Mi-ați spus ceva foarte interesant înainte să începem interviul. Un lucru pe care cred că nu mulți români îl știu.
- Prima vizită pe care Emmanuel Macron a făcut-o imediat după ce a câștigat mandatul, dincolo de tradiționala vizită la Berlin, a fost la București. Se întâmpla la doar câteva luni după ce devenise președinte, iar asta spune enorm.
- V-am văzut în tribună la Roland Garros atunci, în 2018, când Simona Halep a câștigat titlul. Anul ăsta ați ajuns la turneu?
- Am fost și în anul următor să o văd, atunci când a pierdut în "sferturi". Anul ăsta nu am ajuns, probabil că dacă ar fi participat ea m-aș fi dus. Oricum, un motiv puternic este că stau destul de rău cu timpul.
- Mai rău decât de obicei?
- Da, de când au început să se ridice restricțiile legate de pandemie este de lucru peste ce făceam înainte. Acum, deși ne putem întâlni și fizic, am păstrat și sistemul video-conferințelor. În Franța mereu se întâmplă câte ceva, plus că va avea și președinția Consiliului Uniunii Europene peste câteva luni.
Pandemia în versiune franceză
- Apropo de pandemie. Cum a fost în Franța?
- Ca peste tot, la început se vânturau tot soiul de opinii. A fost foarte mediatizat atunci un doctor din Marsilia, microbiolog, Didier Raoult, adept al tratamentului cu hidroxiclorochină. Alți medici îl contraziceau. A dominat dezbaterea la început acest Raoult, la un moment dat chiar președintele Macron s-a dus să îl viziteze.
- Francezii cum s-au comportat în timpul stării de urgență, le confinement cum spun ei?
- În general, au fost foarte ascultători. Oamenii nu ieșeau din casă decât o oră pe zi, măsurile erau stricte.
- Apoi a apărut nervozitatea, teama că își pierd slujbele?
- Nu neapărat, locurile de muncă nu le-au pierdut, pentru că într-un fel statul a luat totul asupra sa și, cum să spun, într-un fel a naționalizat salariile. Toate lefurile au fost plătite în continuare, acolo unde patronii nu mai puteau susține asta, plătea statul francez. Au acoperit tot.
- Dar cu ce costuri?
- Miliarde și miliarde de euro. Sigur că deficitul va fi mult mai mare, la fel datoria publică. Există acea expresie celebră a președintelui Macron - "Quoi qu'il en coûte"- , oricât va costa. Toată lumea a putut beneficia de diferite forme de sprijin. De exemplu, pentru artiștii independenți, care nu au mai avut ce lucra, s-au primit veniturile la nivelul anului 2019.
- De aceea au lipsit protestele de stradă.
- Au mai fost, dar sporadice. Iar Franța, după cum știți, este o țară obișnuită cu protestele, vezi fenomenul Gilet Jaunes, Vestele Galbene.
Este pasionant și onorant să îți reprezinți țara. Și vorbesc foarte, foarte sincer
- Luca Niculescu
Între integrare și păstrarea identității. Exemplul Roxana Mărăcineanu
- Cum sunt și câți sunt românii din Franța, domnule ambasador?
- Este o comunitate numeroasă, conform estimărilor noastre sunt între 300 și 400 de mii de români în Franța. Nu se poate face o statistică clară.
- Vorbim despre cei care se înregistrează, care au acte.
- Despre ei vorbim. Românii se integrează repede, poate prea repede spunea cineva glumind amar.
- De ce ar fi asta o problemă?
- Fiindcă deja la a doua generație copiii lor vorbesc mai fluent franceza decât româna. Aici avem o problemă de păstrare a identității, e o luptă de dus. Uite, Roxana Mărăcineanu, cu care tocmai ai făcut un interviu, este un exemplu de om care și-a păstrat dubla identitate.
- Da, am observat că este conectată la ce se întâmplă în România, că este interesată.
- Și i-ar fi fost foarte simplu să renunțe, a venit aici când avea 9 ani. Dar grație familiei, grație voinței ei și-a păstrat și identitatea românească. A și spus într-un interviu ceva foarte curajos, "mă simt sută la sută franțuzoaică, sută la sută româncă".
29 noiembrie 1938este data de la care relația dintre România și Franța se desfășoară la nivel de ambasadă
Acești români care salvează vieți
- Spuneați că românii se integrează bine.
- Așa este. Ca să discutăm concret, ar fi interesant să știți că cea mai mare comunitate de medici străini din Franța este cea românească. Sunt aproximativ 5.000-6.000, valoarea lor este recunoscută în general, dar cu atât mai mult în pandemie. Anul trecut, în mesajul de 9 mai al ministrului francez de externe era un mesaj expres pentru medicii germani, luxemburghezi și români care salvează viețile francezilor.
- Nu sunteți subiectiv?
- Deloc. Și înainte de pandemie mă întâlneam cu directori de spital care îmi spuneau că fără medicii români nu știau ce s-ar fi făcut. E o bucurie să auzi asta, dar în același timp e o problemă că pleacă mulți din România.
- Știu cazuri de oameni care au făcut și drumul înapoi, spre țară.
- Am observat și eu acum că există un interes și pentru întoarcerea în țară. Au crescut salariile, sistemul s-a mai diversificat.
- În trecutul nu foarte îndepărtat erau însă tot felul de probleme.
- Știu la ce vă referiți. Nu mai sunt de actualitate fenomenele de infracționalitate, avem colaborare între poliții, nimeni nu m-a mai abordat pe astfel de subiecte.
"În pandemie am răspuns și eu la telefoane"
- În pandemie care a fost relația cu românii din Franța?
- Au fost zile în care aveam câte o mie de apeluri, voiau să știe condițiile de intrare în țară, de ieșire din țară. Ce se întâmplă dacă își pierd locul de muncă, la ce indemnizație au dreptul, studenții voiau să afle dacă vor mai rămâne sau nu în cămine, fiindcă se închiseseră universitățile.
- Era ceva fără precedent.
- A fost pentru noi o muncă intensă. Am lucrat toți, am răspuns și eu la telefoane, încercai să îi ajuți cum poți. Sunam autoritățile franceze pentru că nu știam exact cum se petrec lucrurile, au fost companii care au vrut să scape cel mai repede de muncitorii străini și să-i trimită acasă de azi pe mâine.
- Și cu studenții au fost situații speciale.
- Am ajutat peste 100 de studenți să se întoarcă acasă, unii rămăseseră singuri prin cămine, au fost situații foarte diferite. Nu mai zic că te încărcai și emoțional. Dar au fost și momente bizare. A sunat odată o mamă care era foarte îngrijorată pentru fiica ei, studentă. Dar de fapt fata nu voia să se întoarcă acasă - lăsați-mă în pace că sunt bine aici, sunt majoră!
Ziarele, televiziunile, rețelele sociale și nu în ultimul rând radioul!
- Înainte să fiți numit ambasador în Franța, aveați în spate o carieră de jurnalism de televiziune. Cum mai arată presa în Franța, mai ales acum, la final de pandemie?
- Tendința este către online, evident, dar în general Franța este o bună consumatoare și de presă tradițională. Chioșcurile au fost închise în perioada pandemiei, așa că a dispărut exercițiul de a merge să cumperi ziarul.
- Cine a supraviețuit mai bine?
- Jurnalele mari, ca Le Monde sau Le Figaro, au rezistat, plus presa regională, care merge foarte bine. De exemplu, Ouest France, care, după cum îi spune numele, acoperă coasta de vest, rămâne cel mai bine vândut ziar din Franța.
- Televiziunile?
- Cumva logic, televiziunile de știri au prosperat în timpul pandemiei. Atenție, canalele de știri în Franța sunt un fenomen mai nou decât în România! Multă vreme francezii au avut doar acel LCI (La Chaîne Info) care era doar pe un pachet de cablu, era făcut de TF1 acum vreo 20 de ani.
- În timp ce în România aveam de mai bine de 20 de ani televiziuni de știri.
- Acum însă, alături de LCI, există France Info, CNews și, nu în ultimul rând, BFM. Ceva inedit, radioul continuă să aibă mare căutare aici. Zeci de milioane de francezi ascultă radioul, este o tradiție care nu s-a pierdut. De exemplu, France Inter este radioul generalist cel mai bine ascultat în Franța, cu programe cu conținut interesant, atractiv.
Calitate contra subvenție
- Știu că există și o implicare a statului.
- Presa publică trăiește și din așa-numita redevență. Francezii plătesc ca să aibă presă publică. Posturile naționale FR2, FR3, radio, France Info, France Culture, RFI de asemenea post public.
- Calitatea programelor este pe măsura subvențiilor?
- Da, au programe solide, bine făcute și, după cum sigur știi, livrează și opinie, nu doar informație. Presa în Franța nu este o presă seacă, este o presă vie. Apropo, am văzut și comentarii cum că dezbaterea s-a simplificat, că există rețelele de socializare, că mult din aceasta s-a mutat acolo.
Dincolo de clișee erau tot niște clișee!
- Mai spuneți-mi, vă rog, despre cum se vede România din Franța și cum poate ambasada să miște lucrurile.
- În 2019 a fost sezonul Franța-România, cea mai complexă manifestare bilaterală. S-au derulat sute și sute de evenimente românești aici, în Franța. Concerte, expoziții, am fost prezenți la Luvru cu o colecție de covoare și tapiserii bizantine din muzeele românești, la Centre Pompidou au fost expuși 15 artiști români, peste 1.000 de articole în presa franceză. Toate pozitive și necomandate!
- Iar unul dintre sloganuri era…
- Să trecem dincolo de clișee! În Franța afișul era Dracula cu Edith Piaf și în România era Maria Tănase cu Napoleon. Deci, chiar niște clișee!
Un deputat comunist francez m-a ajutat să dăm numele Reginei Maria unei bucăți din cheiul Senei, chiar lângă Tour Eiffel!
- Luca Niculescu
De la dentist la UiPath
- Mai povestiți-mi despre românii din Franța.
- Suntem prezenți peste tot. Farmacista din colț este româncă, vânzătoarea de la supermarketul G20, la fel. Câți oameni nu întâlnesc care îmi spun: a, păi medicul meu curant e român, dentistul meu e român sau o echipă de muncitori români mi-a refăcut casa și am fost foarte mulțumit.
- Pare prea frumos ca să fie adevărat.
- Dar așa este, nu exagerez cu nimic. Noi nu ne dăm seama cât de mult este prezentă România în Franța, aproape că nu există francez care să nu aibă o poveste a lui cu România. Încerc să îi fac conștienți și pe ei de asta.
6.000 de mediciromâni lucrează în Franța. Este cea mai mare comunitate de doctori străini din Hexagon
Colțescu, subiect tabu
-Sebastian Colțescu este un român nu atât de apreciat în Franța. Nu vă este străin episodul de la meciul PSG-Bașakșehir. A fost sau nu rasist arbitrul nostru?
- Aici e foarte greu ca eu, în calitate de ambasador, să mă pronunț. Aș prefera să nu o fac. A existat o comisie de anchetă, s-au tras niște concluzii. Nu aș mai adăuga nimic la această dezbatere, rolul diplomației este să stingă astfel de situații.
- Totuși, aveți o părere.
- Ai văzut care a fost discuția în Franța, unii l-au acuzat, alții l-au apărat. Este o diferență de cultură, avem și altă istorie.
Când au venit Urșii din Asău pe bulevardele Parisului s-a oprit circulația și s-a strâns lumea chiar ca la urs
- Luca Niculescu
O măsură de normalitate
- Am înțeles, o să vă întreb altceva care are iar legătură și cu sportul. Acum câteva zile, când în Franța nu mai aveai voie să circuli peste ora 9 seara, a venit un ordin ca spectatorii de la Roland Garros să fie lăsați pe arenă până se termină ultimul meci. A fost un gest electoral? Și al cui, că nu se știe, al președintelui sau al prim-ministrului?
- O observație, cam totul se decide la Elysee, adică la Președinție. E dificil de stabilit unde pui cursorul în măsurile astea de pandemie, dar nu cred că este genul de măsură care ți-ar putea aduce puncte electorale. Vorbesc acum ca Luca Niculescu, nu ca ambasador. Cine își va aminti peste un an la prezidențiale că cineva a lăsat publicul pe Philippe Chatrier? Cred că a fost o măsură de normalitate.
- Normalitatea unei zile de lucru a ambasadorului Luca Niculescu cum arată?
- Mă adaptez ritmului de aici, francezii sunt niște oameni care se trezesc devreme și lucrează până târziu. Așa că încep dimineața la 7:30-8 și muncesc uneori dincolo de 8 seara.
- Dar aveți week-end-ul liber.
- Doar uneori, fiindcă de multe ori la sfârșit de săptămână te duci pentru un eveniment într-un oraș sau comună unde este o comunitate importantă de români.
Muzică de film și patriotism pur cu Vladimir Cosma
- Apropo de evenimente, spuneați că l-ați întâlnit recent pe Vladimir Cosma, celebrul compozitor de muzică de film. Nici nu știam că mai trăiește.
- Trăiește, tocmai a împlinit 81 de ani, e bine sănătos și cu putere creatoare. Ca atunci când a compus muzica pentru Marele blond cu un pantof negru sau Rabbi Jacob. Ne-am întâlnit cu mai mulți compatrioți la Doina, restaurantul românesc din Paris, la redeschidere. Vladimir Cosma are o priză fantastică, strânge la spectacolele lui 5.000-6.000 de oameni. Și le vorbește mereu și despre România.
Vladimir Cosma strânge la spectacolele lui mii de oameni. Și le vorbește mereu despre România
- Luca Niculescu
- Cum este să trăiești la Paris, domnule ambasador? Să te trezești dimineața, să privești pe fereastră și să vezi Tour Eiffel?
- E o bucurie, simți că tot orizontul ți se deschide. Parisul este oraș-lume. E un privilegiu să ai acces la atâtea expoziții, concerte, mereu ești însă la lucru, chiar când mergi la avanpremiera unui eveniment cultural. Îmi închipui că voi trezi invidii, dar nu pot spune altceva.
Noi nu ne dăm seama cât de mult este prezentă România în Franța, aproape că nu există francez care să nu aibă o poveste a lui cu România
- Luca Niculescu
Cine e Luca Niculescu
- Luca Niculescu s-a născut la 25 aprilie 1971, la București. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București (1995), este titular al unui master în Jurnalism European, la Centrul Universitar pentru Jurnalism, Strasbourg (1996).
- Jurnalist, iar din 2000 redactor-șef al postului de radio RFI România, Luca Niculescu a realizat sau a fost moderatorul unor emisiuni ca "Afaceri externe", la Money Channel, "Arena publică", "Europa ne privește" și "Fără frontiere", la TVR1.
- Din 2012, Luca Niculescu a moderat emisiunile "Imparțial" și "Pașaport diplomatic" la Digi24. A fost, totodată, corespondent permanent în România pentru mass-media din Franța (France Info, France Culture, France Inter, TV5 și cotidianul Libération).
{{text}}