Astra Giurgiu a anunțat numele noului antrenor principal al echipei: alesul este Florin Stângă (43 de ani).
Astra Giurgiu a început pregătirile înainte de noul sezon în Liga 2. În acest sens, giurgiuvenii au numit noul antrenor al echipei: Florin Stângă, liber de contract din mai, după despărțirea de AFC Odorheiu Secuiesc, echipă de Liga 3.
Florin Stângă, noul antrenor de la Astra Giurgiu
Primul antrenament al Astrei sub comanda lui Stângă a avut loc miercuri seara, la Ploiești, acolo unde a avut loc reunirea echipei. Stângă a fost ajutat de doi antrenori din cadrul Centrului de Copii și Juniori al Astrei, anume Ionuț Neagu, care a activat ca „secund”, și Ștefan Octavian Răducu, antrenor de portari.
Astra a avut 3 antrenori pe parcursul sezonului trecut: a început stagiunea sub comanda lui Bogdan Andone, a continuat-o cu Eugen Neagoe, și a încheiat-o cu Ionuț Badea.
Ca jucător, Florin Stângă, mijlocaș central, a început la FC Brașov și a trecut pe la mai multe cluburi din România, precum Juventus București, Pandurii, FCM Târgu Mureș, Sepsi.
Stângă le-a antrenat în ultimele sezoane pe SR Brașov (2018-2020, ca antrenor-jucător) și apoi pe Odorheiu Secuiesc, între 2020 și 2021.
Florin Stângă // sursă foto: szekelyhon.ro
{{text}}