International   •   Euro 2020   •   GSP LIVE

Ioana Cosma, după experiența la Euro: „Au curs criticile! Fetele mi-au spus să las fotbalul bărbaților”

Ioana Cosma, 47 de ani, a fost invitată în această dimineață la GSP Live. Prima femeie din România care a comentat la un turneu final, Euro 2020, nu e afectată de criticile despre care spune că „au curs”.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 25 iunie 2021

Ioana Cosma, 47 de ani, a fost invitată în această dimineață la GSP Live. Prima femeie din România care a comentat la un turneu final, Euro 2020, nu e afectată de criticile despre care spune că „au curs”.

„Nu mă așteptam să se vorbească așa de mult. Dar tiparele, când sunt distruse, creează o energie. E foarte bine, nu m-au deranjat nici criticile, care au curs. M-au bucurat mesajele de încurajare, de felicitare, nu sunt ipocrită. 

Sunt o persoană asumată, mergem mai departe. E o barieră care a fost îndepărtată. Sunt destule fete care visează să comenteze. Dacă sunt pregătite, foarte bine!”, a declarat Ioana la GSP Live.


Ioana Cosma, după experiența la Euro 2020: „Am învățat din critici”

Apoi, jurnalista a dezvăluit că inclusiv femeile au avut derapaje misogine în ultima vreme la adresa ei.

Am primit și mesaje de la fete care mi-au spus să las fotbalul bărbaților, dar au fost și unele fete care mi-au spus că vor sa comenteze. Nu mă deranjează criticile care sunt argumentate. Am învățat din ele, de pildă, să pun punct, să nu las fraza în suspensie, propozițiile să fie mai scurte.

Eu am mai comentat, dar foarte puțin. Mironică, de exemplu, a comentat mii de meciuri. Exercițiul e mama învățăturii. Eu am comentat 6 meciuri în total până acum”, a mai spus Ioana Cosma.


Ioana Cosma a comentat două meciuri la Euro 2020

ProTV a ales pentru echipa de comentatori de la Euro și o femeie. E vorba despre Ioana Cosma, poate cel mai experimentat membru al actualei redacții de sport de la Pro. Ea se află în această meserie de la jumătatea anilor '90, iar la ProTV a ajuns acum mai bine de două decenii.

A lucrat pe social și politic, după care a fost cooptată la sport de către Costi Mocanu. După ce a fost reporter, a realizat emisiuni sportive, iar în urmă cu doi ani, în mai 2019, a comentat primul meci de fotbal, finala Cupei României la fotbal feminin, alături de Adi Dobre. 

Apoi în octombrie s-a aflat la microfon tot la o partidă de fotbal feminin, România - Belgia 0-1, iar în noiembrie 2019 la România - Lituania 3-0, ambele din preliminariile CE. Atunci a făcut echipă cu Mihai Mironică.

Ce meciuri a comentat Ioana Cosma în faza grupelor

  • Ungaria - Portugalia 1-3
  • Ungaria - Franța 1-1

Ioana Cosma, care a împlinit de curând 47 de ani, a avut legături cu fotbalul încă de când era foarte mică. Bunicul ei o ducea des pe stadion, la meciurile Universității Cluj. De acolo și-a extras pasiunea pentru sport și mai ales pentru fotbal. 

Citește mai multe știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.