CFR Cluj (Champions League), FCSB, CSU Craiova și Sepsi (Conference League) intră de luna următoare în focul preliminariilor europene. Din cauza pandemiei, niciuna dintre formațiile românești nu va putea fi încurajată în deplasări de către suporterii din țară.
Deși tribunele se deschid încetul cu încetul în majoritatea competițiilor, există încă restricții cauzate de pandemie. Astfel, suporterii din România nu vor putea să-și susțină echipele favorite în tururile preliminare din această vară.
Noul protocol întocmit de UEFA pentru sezonul 2021/22 interzice deplasările fanilor oaspeți pentru meciurile din calificări.
FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi și-au aflat adversarele din Conference League, turul II
- FCSB - Șahtior Karagandy (Kazahstan) - meciul tur, la București
- CS Universitatea Craiova - KF Laci (Albania) / FK Podgorica (Muntenegru) - meciul tur, la Craiova
- Sepsi - Spartak Trnava (Slovacia) / Mosta FC (Malta) - meciul tur, în deplasare
Partidele din manșa tur se vor disputa pe 22 iulie, returul e programat pe 29.
CFR Cluj, misiune facilă în primul tur din Champions League
Campioana CFR Cluj se pregătește pentru turul I preliminar al Champions League. „Feroviarii” se vor duela cu Borac Banja Luka, locul 1 în ultimul sezon din Bosnia. Meciurile se vor disputa pe 6, respectiv 13 iulie. Primul joc e în Gruia.
50% din capacitatea stadioanelor, utilizabilă de la 1 iulie
O nouă etapă de relaxare va fi demarată pe teritoriul României, începând cu data de 1 iulie. Cea mai importantă măsură care visează sportul este aceea că spectatorii vor putea asista la evenimente până la 50% din capacitatea spațiului, fie el deschis sau închis. În prezent, procentul este de 25%.
{{text}}