Una dintre cele mai înfioratoare curse de ciclism din lume debutează
duminică, învăluită de acelaşi entuziasm şi dramatism ca întotdeauna.
"Infernul Nodului" pregăteşte un drum îngust şi solicitant, presărat
cu 28 de sectoare de "pavate" pe care rutierii vor fi nevoiţi să le
îmblînzească pentru a savura victoria pe pista velodromului din Roubaix.
În cei peste o sută de ani de existenţă, Paris-Roubaix a fost cîştigată prin
sacrificii, durere şi efort gigantic de eroi legendari, precum Roger De
Vlaeminck, Rik van Looy, Eddy Merckx, Francesco Moser sau Johan Museeuw, dar şi
de războinicii zilelor noastre, ca Magnus Backstedt, Tom Boonen sau Fabian
Cancellara. O cursă antologică, inclusă în lista celor cinci "monumente"
din ciclismul mondial, alături de Milano-Sanremo, Turul Flandrei,
Liège-Bastogne-Liège şi Giro di Lombardia, o cursă ce este influenţată de
foarte multe detalii periferice sportului.
Condiţiile de drum sînt primele care fac selecţia. Numai specialiştii curselor
clasice se aventurează într-o călătorie în care pericolul şi hazardul sînt
direct proporţionale, fiind conştienţi că o greşeală sau o defecţiune tehnică
pot pune capăt oricînd sezonului unui ciclist. Bătrînul George Hincapie poate
depune mărturie asupra ghinionului care te poate pîndi într-o asemenea
întrecere, după ce în 2002 a căzut într-un şanţ datorită "pavatelor"
umede de pe Camphin-En-Pevele (cu doar 18 kilometri înainte de final) şi a fost
nevoit să îi predea iniţiativa coechipierului de atunci, Tom Boonen, sau după
experienţa din 2006 cînd a simţit că bicicleta i se face ţăndări sub picioare
într-un moment decisiv al cursei. În plus, Paris-Roubaix poate scoate din
pălărie numeroase alte trucuri pentru a-i deruta pe rutieri. În ediţia din 2006,
cîştigată de Fabian Cancellara (CSC), podiumul final a fost completat cu
rutierii ce au terminat după locul patru, deoarece organizatorii s-au văzut
forţaţi să-i descalifice pe Leif Hoste şi Vladimir Gusev, atunci la Discovery
Channel, alături de rutierul celor de la Davitamon Lotto, belgianul Peter Van
Petegem, pentru faptul că, înainte cu 10 kilometri de final, au ignorat
barierele puse în calea unui tren şi au trecut calea ferată printre ele.
Fericiţii cîştigători ai situaţiei au fost Tom Boonen (QuickStep), Alessandro
Ballan (Lampre) şi Juan Antonio Flecha (Rabobank), care nu au fost penalizaţi
în niciun fel, deşi nici ei nu au aşteptat ridicarea barierelor după trecerea
trenului. Acest lucru nu ar fi avut de ce să ne preocupe, însă orarul calculat
de organizatori arată că rutierii, în condiţiile unei viteze medii de 42km/h,
se pot întîlni imediat după infamul "tranşeu" Arenberg cu TGV-ul! ASO
colaborează cu Căile Ferate Franceze pentru a evita problemele, însă trenurile
de călători nu pot fi deviate, drept pentru care am putea vedea isprava
repetîndu-se.
Vremea este de asemenea un factor esenţial în stabilirea cîştigătorului. Dacă
va ploua, vom revedea acel spectacol sinistru din 2001, cu imaginea antologică
a lui Hincapie îmbrăcat într-un cojoc gros de noroi. Dacă va fi soare, praful
ridicat de motorete va face aerul foarte greu de respirat. Prognoza meteo
anunţă o temperatură între 4°C şi 11°C şi ploaie uşoară. Oricum ar fi, noroiul
şi/sau praful de pe traseu, combinate cu lacrimile rutierilor vor înfăţişa o
imagine memorabilă la sosire.
Favoriţii sînt greu de hotărît într-o cursă de un asemenea profil. Fabian
Cancellara, elveţianul de 27 ani de la CSC, cîştigător în Paris-Roubaix în
2006, pare a fi cel mai îndreptăţit spre a-şi adjudeca titlul. Venit după ce
s-a impus autoritar în Monte Paschi Eroica, Tirreno-Adriatico şi
Milano-Sanremo, dar şi după un Tur al Flandrei în care a fost invizibil,
Cancellara poate încheia în fast sezonul de primăvară cu "bijuteria
coroanei", nimeni alta decît La Pascale. Aflat într-o companie selectă
alături de cîştigătorul ediţiei trecute din Paris-Roubaix, australianul Stuart
O'Grady, şi proaspătul învingător din semiclasica E3 Prijs, Kurt-Asle Arvesen,
elveţianul va realiza mai mult ca sigur o figură frumoasă.
Tom Boonen şi Stijn Devolder vor reprezenta speranţele celor de la QuickStep.
După ce a cîştigat competiţia în 2005, Boonen vrea să salveze duminică
începutul mizerabil de sezon. Pentru asta, belgianul are două avantaje: 1. O
echipă puternică în care regăsim rutieri precum cîştigătorul Turului Flandrei
şi purtătorul tricoului driekleur, de campion al Belgiei, Stijn Devolder,
Steven De Jongh şi Gert Steegmans, 2. O inteligenţă şlefuită în anii pe care
i-a petrecut în această cursă. În plus, liniştea oferită de reîmpăcarea cu Lore
Van de Weyer, la 15 luni după ce amîndoi publicau un comunicat de presă în care
îşi anunţau despărţirea, ar putea fi un argument spre victoria finală. Întrebat de intenţiile sale, cu 48 de ore înainte de Paris-Roubaix, Boonen vedea în alb-negru situaţia: "La
finalul cursei de duminică voi şti dacă am avut un sezon de primăvară bun sau
rău. Eu sper să fie bun".
Leif Hoste a avut ghinion în Turul Flandrei, atunci cînd a "spart" la
poalele ascensiunii de pe Koppenberg, însă acum este foarte încrezător în
privinţa propriei reuşite. "Cel mai bun lucru pe care pot să îl fac este
să mă ţin mereu în grupul favoriţilor. Victoria
ţine de multe detalii pe care sper să le fi pus la punct", a ameninţat
rutierul belgian. Johan Vansummeren, coechiperul şi omul de nădejde al lui
Hoste, speră într-o victorie a echipei sale, prin orice mijloace, inclusiv o
evadare puternică: "Ar fi frumos să fiu într-un grup masiv de rutieri care
atacă devreme".
După ce a reuşit să urce de două ori pe podium în ultimii trei ani, e mai mult ca sigur că Juan Antonio Flecha îşi va forţa coechipierii de la Rabobank pentru a evita un nou insucces. Italienii Alessandro Ballan (Lampre) şi Filippo Pozzato vor uita că sînt parteneri de antrenament în Veneto şi îşi vor încerca şansele pentru victoria finală. "Pippo" Pozzato va fi protejat permanent de Manuel Quinziato şi Frederik Willems, în timp ce este de aşteptat ca proaspătul venit Enrico Franzoi să încerce să se infiltreze într-o evadare.
Echipa americană High-Road are experienţa necesară să cîştige o cursă de talia Paris-Roubaix. George Hincapie, Bernhard Eisel, Roger Hammond sau cîştigătorul din 2001, Servais Knaven, pot tranşa în orice moment situaţia din "Infernul Nordului". Într-un final, nu ar fi spectaculos să îl vedem trecînd linia de sosire cu mîinile în aer pe Hervé Duclos-Lassalle (Cofidis), la 15 ani după ce tatăl său s-a impus în două ediţii consecutive?
Paris-Roubaix este un test de anduranţă ce ţine de psihic, atenţie neîntreruptă şi
predispoziţie la efort. O cursă epică ce imbină durerea extremă şi victoriile
de legendă cu cinismul şi neşansa. "Regina Clasicelor" este o
mărturie intactă şi profundă a ciclismului romantic. Aceiaşi pe vremea lui
Octave Lapize ca şi în cea a lui Johan Museeuw, Paris-Roubaix este rezumatul durerilor pe care le poate simţi un rutier pe parcursul întregii sale cariere. E cursa care uneşte suferinţa alarmantă cu subrezirea psihică, un
adevărat carusel al groazei pe care fiecare dintre ciclişti îl îmbrăţişează conştient şi pe care încearcă sa îl domine. Paris-Roubaix
e locul în care trebuie să iţi depăşeşti limitele. Asta, dacă
"tranşeele", ploaia, praful, durerea, căzăturile sau propria
fiinţă te lasă!
{{text}}