Liga 1

Dorin Șerdean, prima reacție după decizia de astăzi a instanței: „Un tertip! Mă voi întoarce la Dinamo”

Șerdean a dat în judecată Societatea Dinamo 1948 SA la Tribunalul București, iar potrivit portalului just.ro a făcut contestație la decizia de concediere.

Articol de Viorel Tudorache  —  vineri, 25 iunie 2021

Dorin Șerdean a fost demis în ianuarie din funcția de președinte al lui Dinamo printr-o decizie luată în cadrul Consiliului de Administrație. El speră să fie repus în funcție de justiția din România. Șerdean a dat în judecată Societatea Dinamo 1948 SA la Tribunalul București, iar potrivit portalului just.ro a făcut contestație la decizia de concediere.

Astăzi a fost primul termen, dar judecătorii au decis amânarea cauzei pentru data de 15 octombrie. Dorin Șerdean a declarat pentru GSP.ro că speră ca justiția să-l repună în funcție.

„A fost fixat un termen de probatoriu. Mi-au fost acceptate probele pe care le-am propus. Clubul nu susține nimic. Au schimbat avocații, au zis că nu-i mai reprezintă. Un tertip. S-a fixat termen pe 15 octombrie în vederea administrării probatoriului. Evident, sper să fiu repus în funcție. Vedem ce se va întâmpla”, a spus Șerdean, pentru GSP.ro.

Dorin Șerdean: „Mă voi întoarce la Dinamo"

În aprilie, Dorin Șerdean își anunța revenirea la clubul alb-roșu și lansa un atac dur asupra DDB și a managerului sportiv Mario Nicolae.

Fostul șef al șahiștilor din Alba Iulia neagă faptul că s-ar fi folosit de banii DDB pentru a face plăți după bunul plac și nu îl iartă pe Mario Nicolae, numit manager sportiv la Dinamo după îndepărtarea managementului venit odată cu Pablo Cortacero.

„O să vină vremea să dau toate cărțile pe față cu acești indivizi care au pus mâna pe Dinamo. Eu am niște lucruri neterminate acolo şi mă voi întoarce. Nu o să îi las pe ei să își facă mendrele. O vom rezolva în instanță. M-au amenințat și au vrut să mă umilească public, dar nu o să le meargă cu mine. Acel avocat era al clubului și muncea pentru club. Nu era normal să fie plătit?

Cu ce am păcalit eu clubul? Ce bani am furat eu de la suporteri? Îi rog pe cei din DDB să se ducă la Poliție și să mă reclame. Însă eu mă voi întoarce la Dinamo", a spus Șerdean, în urmă cu două luni.

Daniel Șerdean: „Mario Niculae se ruga de noi să-l angajăm la Dinamo"

În continuare, Șerdean și-a mutat atenția asupra lui Mario Nicolae, cel care a criticat fosta conducere de la Dinamo: "O să reglăm noi lucrurile și cu domnul Mario Nicolae, care văd că vorbește foarte urât despre noi. A uitat când venea în septembrie și se ruga de noi să îl angajăm la Dinamo? Atunci era ca un mielușel, iar acum a prins glas. Dar văd că se pare că a uitat acest Mario Nicolae.

O să aveți parte de multe surprize cât de curând. Acești indivizi vor răspunde în fața legii pentru tot ce au facut. Vă repet: mă voi întoarce la Dinamo. Vom vorbi despre licență și baza de la Sătica cu altă ocazie. Aveți un pic de răbdare", a completat Șerdean pentru Prosport.

Ce mașină am furat eu sau ce naiba au zis suporterii că am făcut cu ea… Da, am lăsat-o la Alba Iulia, cu ce era să mă duc acasă? Voiau să mă duc pe jos sau cu trenul? I-am chemat să o ia de acolo. Vi se pare că am furat mașina?
- Dorin Șerdean

VIDEO Mario Nicolae despre venirea spaniolilor la Dinamo: „Sunt datorii care se pot reactiva peste ani. Oricum salariile pe care le promiteau erau SF”

>

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.