Rapid a sărbătorit astăzi 98 de ani de la înființare. Petrecerea la care au participat multe din gloriile clubului a avut loc la câțiva pași de noua arenă din Giulești.
Rapid se apropie cu pași repezi de centenar. Sărbătoarea care marchează 98 de ani de la înființare a fost însă una care va rivaliza cu siguranță cu planurile din acel moment. Coborâte din noul autocar al clubului, legendele giuleștene au vizitat Salonul Regal din Gara de Nord, apoi au mutat petrecere la Aqua City.
Au rămas aproape de noua arenă din Giulești, iar fondul sonor nu putea fi altul decât clasicul „Suntem peste tot acasă”. Petrecerea a ținut câteva ore bune, punctul culminant a fost reprezentat de aducerea tortului în culorile alb-vișinii.
Gloriile care au participat la sărbătoarea rapidistă
- Vasile Caciureac, Daniel Niculae, Mugur Bolohan, Ion Goanță, Daniel Chiriță, Florin Constantinovici, Viorel Kraus, Ion Manu, Florin Motroc, Marian Rada, Răzvan Rat, Ionuț Voicu, Cristian Rontea, Rodin Voinea, Adrian Matei, Valentin Negru, Ion Ionescu, Ștefan Popa, Octavian Niță, Bratu Pârvu, Nicolae Paraschiv, Ionel Popescu, Ion Ispas, Ion Craiu.
Daniel Niculae prezintă tricoul special creat pentru acest momentPentru mine, Rapid înseamnă iubire pură, pasiune dusă la extrem şi foarte mult respect. N-am reuşit să ne organizam cum ne-am fi dorit, n-am reuşit să trecem prin toate etapele pe care ne-am dorit să le efectuăm azi.
Ne-am fi dorit să plecăm de undeva de la atelierele Griviţa, de strungărie, din păcate programul nu era unul să ne permită. Înainte de a ajunge aici, mi-aş fi dorit să organizăm o zi a porţilor deschise şi să oferim suporterilor noştri ocazia de a intra şi de a viziona într-un interval restrâns de timp noul stadion.
- Daniel Niculae
{{text}}