Sporturi   •   Tenis   •   JOCURILE OLIMPICE

Serena Williams nu va participa la Jocurile Olimpice » Explicația misterioasă a americancei

Serena Williams / foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 27 iunie 2021

Serena Williams (39 de ani, 8 WTA) a anunțat astăzi, într-o conferință de presă ce a avut loc la Wimbledon, că nu va participa la Jocurile Olimpice.

Întrebată dacă va merge sau nu la competiția de la Tokyo, Serena s-a rezumat la a spune că „nu sunt pe lista olimpică și, dacă aș fi, n-ar trebui să fiu acolo”. „Sunt o mulțime de motive pentru care am luat această decizie în privința Jocurilor Olimpice, poate vom discuta despre ele în altă zi”, a mai spus legendara jucătoare.

Serena Williams, care în septembrie va împlini 40 de ani, a participat la edițiile Jocurilor Olimpice din 2000, 2008, 2012 și 2016, reușind să câștige, în probele de simplu și dublu, patru medalii. În 2004, Serena n-a fost prezentă la Atena din cauza unei accidentări la genunchi. 

Singura medalie la simplu a fost câștigată de Serena în 2012, chiar pe iarba londoneză de la Wimbledon. 


Tenis fără multe vedete la Jocurile Olimpice

Așadar, Serena Williams se înscrie pe o listă consistentă a vedetelor care nu vor juca la Tokyo. Din diverse motive, nici Rafael Nadal sau Dominic Thiem nu vor călători în Japonia în această vară.

Pe lângă Thiem și Nadal, și-au mai anunțat retragerea de la Jocurile Olimpice Roberto Bautista Agut, Casper Ruud, Denis Shapovalov sau Dusan Lajovic.

24 iulie - 1 auguste perioada în care va avea loc turneul de tenis de la Jocurile Olimpice, obiectiv pe care Simona și l-a trasat pentru următorul an


Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.