International   •   Euro 2020   •   Euro 2020

UEFA, atacată de un fotbalist prezent la Euro 2020: „Meritam mai mult de la această glumă de turneu”

Chris Gunter (31 de ani), fundașul dreapta al naționalei Țării Galilor și al lui Chartlon, a criticat modul în care UEFA a organizat Euro 2020.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 27 iunie 2021

Chris Gunter (31 de ani), fundașul dreapta al naționalei Țării Galilor și al lui Charlton, a criticat modul în care UEFA a organizat Euro 2020.

Țara Galilor s-a oprit în optimile de finală de la Euro 2020. A fost învinsă clar de Danemarca, scor 0-4, într-un meci disputat la Amsterdam. Fanii galezi nu au avut voie să pătrundă pe teritoriul Olandei, din cauza restricțiilor de călătorie impuse pe fondul pandemiei de coronavirus. Gunter a criticat în termeni duri UEFA. 

UEFA, criticată pentru organizarea Euro 2020

„Toate naționalele au avut suporteri oriunde au vrut, în afară de noi. Noi am avut doar 350 de susținători, cei care și-au asumat și au încălcat toate legile și au cheltuit o avere pentru a fi acolo. Voi, suporterii, și noi, jucătorii, meritam mai mult de la această glumă de organizare a turneului. 


Dar cine a zis vreodată că viața e corectă? Ștergem lacrimile și zâmbim din nou. Vom reveni și vom avea și noi stadionul plin, vom cânta imnul împreună, așa cum merităm. Țara asta este în mâini sigure, credeți-mă. Aș pleca la război cu fiecare membru din această națională, jucător sau din staff. 

Puteți să fiți triști, dar trebuie să fiți și mândri! Suntem doar 3 milioane, dar suntem al naibii de norocoși. Vă mulțumim pentru tot și ne vedem în curând!”, a scris Gunter, pe Instagram. 

Citește și alte știri de la Euro 2020: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.