Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Afară din Europa și pericol de depunctare! Ce înseamnă noua insolvență cerută de Dinamo

Jucătorii vor fi avantajați de faptul că, atât timp cât Dinamo e în insolvență, ei vor trebui plătiți necondiționat / Sursă foto: Razvan Pasarica / Imago Images

Articol de Viorel Tudorache   —  luni, 28 iunie 2021

Noua insolvență de la Dinamo aduce câteva beneficii clubului, dar implică și multe riscuri.

Dinamo a cerut, vineri, 25 iunie, la Tribunalul București deschiderea procedurii de insolvență, iar în această dimineață intră pe rolul instanței. Este pentru a doua oară în ultimii șapte ani când „câinii” sunt plini de datorii și apelează la această soluție pentru a încerca redresarea financiară.

Clubul a mai trecut printr-un proces de insolvență în „era Negoiță”, în perioada mai 2014 - septembrie 2015. Datoriile de aproximativ 17,5 milioane € au fost reduse la doar 4,48 % din sumă! Marele pierzător în această acţiune a fost statul român. 

Acum, cuantumul datoriilor este de 6 milioane de euro la finalul lui 2020, conform datelor furnizate de Ministerul Finanțelor, dar restanțele ar depăși de fapt 7 milioane de euro, conform declarațiilor lui Ioan Andone.


Viorel Duru: „Insolvența nu are consecințe pe plan sportiv”

„Consecințele insolvenței sunt pentru viitor, nu pentru prezent", a precizat pentru Gazeta Sporturilor Viorel Duru, fostul președinte al Comisiei de Licențiere FRF, acum șeful Departamentului de integritate din cadrul LPF. 

„Insolvența nu are consecințe pe plan sportiv, Dinamo va putea juca fără probleme în Liga 1. Pentru a obține însă licența în continuare trebuie ca până anul viitor, pe 30 aprilie, să li se aprobe Planul de reorganizare de către Judecătorul sindic”, a explicat Duru.

Dinamo, fără cupe europene


Dinamo nu poate participa însă în cupele europene cât este în insolvență, plus încă 12 luni după ieșirea din insolvență. 

„Trebuie să participe la cel puţin un sezon întreg al Ligii 1 în condiţii de solvabilitate înainte de a putea evolua în cupele europene”, menționează Regulamentul. 

Pentru a nu pierde încă un an posibilitatea de a juca în Europa după termenul impus de UEFA, Dinamo ar trebui să iasă din insolvență până la 31 mai

„Spre exemplu, dacă iese din insolvență până la 31 mai 2022 poate solicita licență pentru sezonul 2023-2024. Dacă iese însă după această dată poate solicita licență abia pentru 2024-2025”, a explicat oficialul LPF. 

În plan sportiv, Dinamo riscă 9 puncte penalizare din clasamentul sezonului regulat dacă are datorii către cluburi, angajați, fotbaliști și Fisc, iar Planul de reorganizare nu este confirmat de Judecătorul sindic până la 30 noiembrie.

Negoiță: „Salariații reprezintă o priortitate”

Ionuț Negoiță, fostul acționar al clubului Dinamo, a tras un semnal de alarmă: Dinamo nu va scăpa de salariile jucătorilor, nici de restanțele către cei care au „debarcat” deja din „Groapă” în ultima vreme. 

„Când am intrat noi în insolvență, în 2014, toți salariații au fost plătiți până la ultimul cent, e obligatoriu! Salariații reprezintă o prioritate, trebuie plătiți inclusiv jucătorii care au plecat deja de la Dinamo și mai au de primit bani”, a declarat Negoiță, pentru Gazeta Sporturilor.

VIDEO Constantin Anghelache, fostul președinte al lui Dinamo, detalii despre situația financiară a clubului

Citește și alte știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.