Anglia - Germania se joacă azi, de la 19:00, în cel mai așteptat duel din optimile de finală ale Campionatului European. Super duelul va avea loc pe Wembley și va fi primul joc oficial dintre cele două naționale, după 11 ani.
În 2010, în optimile Campionatului Mondial, Germania o învingea clar pe Anglia, scor 4-1. Printre marcatori, cu o dublă, se afla și Thomas Muller, fotbalist încă prezent în lotul „Panzerelor”. Din lotul nemților de la CM 2010 a rezistat în continuare între buturi și Manuel Neuer.
Chiar dacă are un lot extrem de valoros, în special pe zonă ofensivă, naționala lui Southgate mai mult a dezamăgit în primele trei meciuri de la EURO 2020. Chiar dacă s-a calificat de pe prima poziție, cu șapte puncte, Anglia a fost contestată pentru stilul de joc mult prea pragmatic afișat la acest turneu final.
2 goluria marcat Anglia în cele trei meciuri din grupă la EURO 2020
Nici Joachim Low nu se bucură de prea multe laude, mai ales că Germania a fost la un pas de rușine pe teren propriu. În minutul 84, Germania era eliminată de la EURO 2020, fiind condusă de Ungaria, 1-2, chiar la Munchen. Totuși, nemții au reușit să înscrie, s-a terminat 2-2, și au mers mai departe de pe poziția a 2-a a grupei.
{{text}}