Sepsi Sf. Gheorghe a câștigat la limită amicalul cu SK Bischofshofen, formație din al treilea eșalon al Austriei, scor 1-0. E primul test al verii pentru echipa calificată în preliminariile Conference League.
Bischofshofen, un oraș cu puțin peste 10.000 de locuitori, este celebru datorită sporturilor de iarnă. Aici are loc etapa decisivă a „Turneului celor Patru Trambuline”, renumita competiție de sărituri cu schiurile. Mica așezare are și o echipă de fotbal, în al treilea eșalon. SK Bischofshofen a fost adversara lui Sepsi în primul amical al verii.
REZUMAT VIDEO. Sepsi - Bischofshofen 1-0
Sepsi a dictat ritmul primei reprize. Aganovic a fost implicat în primele două acțiuni periculoase. În minutul 8, a pasat la întâlnire către Dumiter, dar vârful a ajuns târziu. În minutul 19, Aganovic a reluat acrobatic. A fost blocat însă de portarul austriecilor. Covăsnenii au mai irosit o șansă înainte de pauză, când Eder a tras din unghi.
Chunchukov, atacantul adus de la Clinceni, a șutat peste poartă, din voleu, în minutul 56. La acțiunea imediat următoare, Golofca a reluat slab cu capul, din careul mic.
Prima ripostă periculoasă a austriecilor a venit în minutul 65, când vântul puternic a oferit o traiectorie ciudată unei mingi. Niczuly s-a întins și a respins în corner.
Reușita victoriei a venit abia în minutul 90. Bogdan Mitrea a deviat cu capul, iar Golofca a înscris cu un șut pe jos, din interiorul careului.
FOTO. Cele mai tari cadre din Sepsi - Bischofshofen 1-0
- Cum a arătat Sepsi în prima repriză: Began - Csiszer, Sousa, Tincu, Ștefănescu - Eder, Vașvari - Ashkovski, Aganovic, N. Tamaș - Dumiter
- Cum a arătat Sepsi în repriza secundă: Niczuly - Dimitrov, Păun, Mitrea, Ispas - Fofana, V. Mitrea - Bărbuț, Anass, Golofca - Chunchunkov
VIDEO. Leo Grozavu, antrenor Sepsi: „E supărător că nu dăm niciun jucător la Jocurile Olimpice”
Suntem într-o perioadă de acumulări, băieții sunt obosiți. Știam că jucăm cu un adversar care nu poate să ne pună probleme. Nu m-am așteptat la mari minuni.
Nu sunt mulțumit că nu suntem într-un efectiv complet, așteptăm și alți jucători. N-au venit toți fotbaliștii pe care mi i-am dorit.
E supărător pentru fotbalul românesc dacă echipa de pe locul 4 nu dă niciun jucător la Jocurile Olimpice
- Leo Grozavu, antrenor Sepsi
Roland Niczuly, portar Sepsi: „Nu m-am așteptat să am atât de mult de muncă”
A fost destul de dificil, nu ne-am așteptat să fie chiar atât de greu. Dar se vede oboseala. Sincer, nici eu nu m-am așteptat să am atât de muncă.
Orice jucător regretă că nu e la Jocurile Olimpice, am avut un sezon bun, ne așteptam să fim câțiva dintre noi pe listă
- Roland Niczuly, portar Sepsi
Sepsi, meciuri tari în cantonamentul austriac
Duelul cel mai așteptat este cel de joi, 1 iulie, când Sepsi va întâlni FC Krasnodar, formație cu un lot cotat la aproape 100 de milioane de euro. UFA (două meciuri pe 5 iulie) și Viktoria Plzen sunt ceilalți adversari pe care românii îi vor avea în cantonamentul de la Kaprun.
Bursa transferurilor la Sepsi:
- Antrenor: Leo Grozavu (confirmat)
- VENIRI: Bărbuț (U Craiova), Began (Călărași), Golofca (CFR Cluj), Sousa (Astra), Ashkovski (FC Botoșani), Chunchukov (Slavia Sofia), Botorok (Csikszereda)
- REVENIRI: Vl. Mitrea (Petrolul), Fejer (Nyíregyház)
- PLECĂRI: Safranko (Sundowns), Bouhenna (CFR Cluj), Rapp (Vaduz), Bajrovici (Chania), Fejer (Nyíregyház), L. Fulop (Ac. Puskas), Golofca (CFR Cluj), Petrila (CFR Cluj), Nouvier (Jeunesse Esch), J. Fernandez (liber), Gal-Andrezly (liber), Markovici (liber), Purece (liber), L. Kovacs (liber)
{{text}}