Anglia - Germania a fost, mult timp, România - Ungaria sub înaltă protecție. De 90 de ani, hormonii metalici anglo-germano-saxoni se ciocnesc pe teme de istorie, războaie și morală, fără riscul de defăimare trăit la fiecare schimb de lături româno-maghiar.
În 1938, din dispoziția onor Foreign Office, Anglia, cu Stanley Matthews în frunte, a fost obligată să ofere salutul nazist la Berlin. Hitler nu trebuia ofensat.
În mod inexplicabil, englezii n-au intrat pe teren în pas de gâscă. Acum două zile, eroarea a fost remediată. Ambele echipe au început meciul cu un genunchi la pământ. Și totuși, mai e loc de progres. Pe când ambii genunchi la pământ și, de ce nu, odată cu publicul spectator? De unde se vede, o dată în plus, cât de bigoți sunt românii și ungurii.
În materie de fotbal, nu e de spus decât că Anglia - Germania a fost cel mai slab meci ale Europenelor, iar Europenele cel mai indicat tratament împotriva poftei de viață. De altfel, miza nu a fost nicio clipă fotbalul. Odinioară, adevăratul pariu era rejucarea războiului. Era un scenariu convenabil.
Germania câștiga frecvent în teren, dar era permanent învinsă istoric. De data asta, Southgate și Low s-au bătut în refuzul de a câștiga meciul. Southgate a greșit primul, l-a introdus în teren pe Grealish, singurul englez în viață care știe să lovească o minge fără să o scoată din teren, și a fost silit să câștige.
Marile puteri europene suferă de o debilitate plictisitoare. Anglia, Olanda, Germania, Italia, Franța vuiesc de pasiunea tipică unei întruniri diplomatice. Prin fisuri, înaintează echipe modeste, dar mânate de o voință sănătoasă de parvenire: Cehia, Elveția și, dacă vreuna din calificate se retrage, iar restul nu se prezintă, România. Europenele nu sunt un eșec.
Sunt un caz de fidelitate fotografică. Cine are răbdare să privească va recunoaște oboseala palidă, mulțumirea de sine și lipsa de dorință a Europei. De pe hartă și din viață.
{{text}}