Sporturi   •   Tenis   •   CONFERINȚĂ

„Eu cred că Simona nu s-a accidentat” » Ion Țiriac a dezvăluit principala cauză a problemelor lui Halep

+5 Foto
Ion Țiriac

Articol de Marius Mărgărit, Remus Dinu   —  miercuri, 30 iunie 2021

Chestionat astăzi pe tema ultimei accidentări a Simonei Halep (29 de ani, locul 3 WTA), Ion Țiriac (82 de ani) a oferit o declarație inedită, în cadrul unui eveniment la care a participat. 

Renumitul om de afaceri consideră că ultima accidentare a Simonei, ruptura musculară care a ținut-o pe tușă la Roland Garros și Wimbledon și care o va ține departe de teren și la Jocurile Olimpice, a venit ca urmare a celorlalte probleme medicale cu care Simona s-a confruntat de curând, peste care jucătoarea de tenis nu ar fi trecut în totalitate.

Deși laudă fizicul Simonei, Țiriac spune că acesta este fragil. Totodată, se declară uluit de forma fizică a tinerelor jucătoare din circuit.

Ion Țiriac, sfat pentru Simona Halep: „Să stea 7, 8 luni”


„Eu cred că Simona nu s-a accidentat, eu cred că ea nu s-a legat bine de la accidentările pe care le-a avut. Îmi doresc tare mult ca această sportivă de excepție să mai stea doi, trei ani, cu toate că jocul s-a schimbat mult în ultimii ani. Sunt niște fătuci de 17 ani acum... dacă îmi dau o palmă, nu mă ridic două săptămâni!

Ca Simona să mai joace, trebuie să își refacă fizicul total. Să stea 6, 7, 8 luni, cât e nevoie. Dintotdeauna, Halep avut un fizic senzațional, dar fragil”, a spus Țiriac în cadrul unei conferințe de presă.

Țiriac a deschis „Best Preschool British Education & Sports Țiriac”

Astăzi, la Stejarii Country Club, în prezența lui Ion Țiriac și a Cameliei Potec, a avut loc deschiderea Best Preschool British Education & Sports Țiriac, o grădinița cu un nou concept educațional pentru preșcolari, bazat pe programa britanică, inițiere în sport și experiențe în pădure.


„Proiectul a început in urmă cu mai mulți ani, cu Nadia, Camelia Potec, Hagi și cu Gabi Szabo. Din păcate, s-a schimbat guvernul și ei au uitat de acest proiect. Noi vrem doar să dăm un exemplu și poate cineva o sa îl urmeze. 

Încă de la aceste vârste mici, copiii au nevoie să înceapă să facă mișcare, iar obiectivul nostru este ca cei mici să petreacă în fiecare zi cel puțin o ora înăuntru și o oră afară, indiferent de vreme”, a declarat Țiriac.

Complexul conține zone în care copiii pot practica mini-tenis, mini-fotbal sau mini-baschet.

Cum arată harta accidentărilor Simonei Halep

De-a lungul celor șapte ani pe care i-a petrecut în Top 10, românca a traversat diverse perioade cu accidentări, însă toate s-au rezolvat într-un timp rezonabil. Unele au devenit cronice, însă pot fi controlate, cum este cea pe care o are la spate și care i-a pus probleme chiar și la începutul lui 2021 - o suferință care ar putea să ducă și la alte accidentări de compensare.

Din 2014 încoace, Simona Halep a avut necazuri cu gleznele, implicit tendoanele lui Ahile, coapse, genunchi sau umăr. Câteva sunt caracteristice jocului de tenis. Uzura la nivelul la care a evoluat românca este una foarte mare: încă din 2019, ultimul sezon jucat normal, ea avusese probleme medicale care o ținuseră departe de teren aproape două luni și jumătate.

Apoi a venit pandemia și lucrurile s-au dereglat complet, dar pentru sportivii de performanță a fost de bun augur că au putut să-și odihnească trupurile împinse spre limite. Dar la revenire a apărut o altă problemă, lipsa meciurilor și a ritmului au făcut să apară din nou accidentări, așa cum li s-a întâmplat lui Rafael Nadal sau lui Novak Djokovici în Australia.

Cauzele pentru atâtea accidentări pot fi multiple, însă nu există niciun sportiv de performanță care să nu fi avut de traversat astfel de perioade, mai ales dacă a jucat la un nivel înalt, pe unii scoțându-i cu lunile sau chiar cu anii din viața sportivă.

Simona Halep, harta accidentărilor | infografie GSP

Mai multe știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.