Mingea olimpică a devenit pătrată

FIFA a transformat apropiatul turneu de fotbal de la Tokyo într-un fel de spartachiadă neinteresantă, la care participă doar cine are chef.

Mirel Rădoi a anunțat lotul României pentru competiția din Japonia, dar orice comentariu asupra selecției e inutil. Cine a vrut să dea jucători a dat, cine nu, nu. 

Practic, n-a mai avut loc nici măcar negocierea anunțată între Federație și cluburi. N-ai ce să negociezi câtă vreme turneul de la Tokyo se suprapune cu primele etape ale sezonului intern și peste primele tururi din cupele europene. 

Ăsta e lotul, cu el vom încerca să trecem de grupă, noroc că nu e prea grea, cu Coreea de Sud, Noua Zeelandă și Honduras. Important e că mai învățăm ceva geografie…

Relația FIFA-JO

Multă vreme, CIO a propovăduit amatorismul în turneul de fotbal pe care-l avea în păstorire. Așa au ajuns să câștige aurul olimpic mai ales țările din lagărul socialist: URSS, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, RDG sunt, toate, foste campioane olimpice. 

Componenții acestor loturi erau socotiți amatori, ca și fotbalul din țările respective. Occidentalii, considerați profesioniști, aveau voie să vină fie cu tineri sub 21 de ani, fie cu jucători care să evolueze cel mult în divizia a treia.

Revoluția din anii optzeci

La un moment dat s-a constatat discrepanța Est-Vest. Acel moment dat a fost înaintea Jocurilor de la Los Angeles, din 1984, când blocul comunist est-european (cu excepția României, care însă nu s-a calificat cu fotbalul) își anunțase boicotul. FIFA și CIO au schimbat atunci criteriile. 

S-a hotărât că pentru a fi fotbalist "olimpic" (în preliminarii sau la turneul final) trebuia doar să nu fi participat la preliminariile sau la turneul final al Cupei Mondiale precedente. Automat, nivelul competiției de fotbal de sub faldul drapelului olimpic a crescut simțitor.

În 1988 s-au întrerupt cupele europene

Așa se face că, dobândind brusc interes, întrecerea olimpică de fotbal a reușit să modifice inclusiv calendarul UEFA. Cel mai elocvent exemplu datează din 1988. La Seul, imnul olimpic s-a cântat în luna septembrie, când bătrâna Europă dădea startul competițiilor intercluburi. La cererea CIO, UEFA, prin intermediul FIFA, a modificat calendarul.

Astfel că manșa tur a competițiilor continentale a fost devansată cu o săptămână (s-a disputat pe 7 septembrie în loc de 14), iar returul a fost amânat cu o săptămână sau chiar cu două (în loc de 28 septembrie, s-a jucat pe 5 octombrie, ba unele meciuri chiar pe 12 octombrie). 

Între tur și retur, toată lumea (care se calificase, nu și noi) a mers la Seul! Important e să participi, cum a spus bunicul de Coubertin!

Nume, numai unul și unul!

A câștigat atunci, în 1988, URSS după o finală de neuitat cu Brazilia, 2-1 în prelungiri. Bronzul a fost al RFG-ului, 3-0 în finala mica împotriva squadrei azzurra. Dar să lăsăm adjectivele și să trecem în revistă câțiva dintre participanți: 

URSS: Harin, Kuznețov, Dobrovolski, Mihailicenko, Gorlukovici, Savicev. Antrenor Anatoli Bîșoveț. 

Brazilia: Taffarel, Jorginho, Mazinho, Valdo, Geovani, plus un atac stelar cu Bebeto, Careca și Romario, ultimul, golgeterul competiției, cu 7 reușite. Antrenor Carlos Alberto Silva. 

RFG: Klinsmann, Wuttke, Frank Mill, Karl-Heinz Riedle, Hassler. Antrenor Hannes Lohr. 

Italia: Tacconi, Pagliuca, Ciro Ferrara, Evani, Carnevale, plus milanezii (în mare vogă atunci) Tassotti, Colombo, Virdis.

Frunze de laur

Acum, pe FIFA o doare undeva de ce va fi la Tokyo. De fapt, nu se bagă în ciorba olimpică a fotbalului, pe care CIO o acceptă tot mai nesărată și mai neardeiată, că n-are încotro. 

În cupele europene și în campionatele naționale e vorba de bani, la JO se împart doar strângeri de mână și frunze de laur, de care fotbalul se poate lipsi bucuros. Cam asta e!