Mihai Stoica, activ în ultima vreme doar pe Facebook, unde îi ironizează pe comentatorii ProTV, a oferit scenele amicalului cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu, disputat în baza de la Berceni: s-a dezbrăcat, a rămas doar în șort și s-a bronzat pe marginea terenului, același lucru fiind făcut și de team-managerul Marius Ianuli # În trecut, MM a mai apărut în astfel de scene chiar și la acțiuni oficiale, în cupele europene
FCSB a decis să nu plece din București în această vară și, în ciuda temperaturilor extrem de ridicate din ultimele zile, continuă să se antreneze în baza de la Berceni.
Miercuri, echipa a susținut și o partidă de verificare. Adversară i-a fost Viitorul Pandurii Tg. Jiu. Confruntarea s-a jucat în plină caniculă, motiv pentru care managerul general al roș-albaștrilor, Mihai Stoica, a oferit imaginea amicalului: s-a dezbrăcat pe marginea terenului, după care s-a așezat pe un scaun pentru a se bronza în timp ce privea meciul.
Același lucru l-a făcut și team-managerul Marius Ianuli, cel poreclit "Mache", persoana responsabilă la jocurile oficiale cu primirea ordinelor, pe bancă, din partea lui Gigi Becali.
Și-a păstrat obiceiurile din trecut
Ipostazele cu MM la bustul gol au putut fi zărite chiar din fotografiile postate de FCSB pe pagina de Facebook, în condițiile în care la respectivul joc n-a avut acces nimeni din presă. Nu e pentru prima dată când MM Stoica e văzut într-o astfel de situație.
- Și spectator, și la plajă: pe fundalul duelului pe care Moruțan l-a avut în amicalul de miercuri, MM Stoica profită din plin de soare pentru a se bronza FOTO Facebook
În urmă cu mai bine de 15 ani, în vara lui 2004, a procedat la fel chiar la o acțiune oficială, înaintea unui meci în cupele europene. FCSB s-a deplasat atunci la Belgrad, pentru prima manșă din preliminariile Cupei UEFA, unde avea de jucat cu Zeleznik.
Antrenamentul oficial a avut loc cu o zi înainte și s-a desfășurat pe stadionul lui Partizan Belgrad, unde avea să se joace și meciul propriu-zis. În timpul ședinței de pregătire, MM a renunțat la tricou, a rămas la bustul gol, după care și-a scos și pantofii și a rămas doar în jeansi.
6 ani consecutiv,din sezonul 2015-2016 și până la finalul lui 2020-2021, a bifat FCSB fără titlul de campioană, perioadă în care MM a fost în conducerea clubului
25 de postări pe Facebook în ultimele 10 zile
Stoica a fost activ în ultimele săptămâni în spațiul public, dar nu în a oferi detalii și a vorbi despre situația de la FCSB, unde e manager general în acte, ci pe pagina de Facebook. Acolo a fost foarte prezent, iar postările pe care le-a realizat au fost, în marea lor majoritate, ironice la adresa comentatorilor ProTV la meciurile de la Euro 2020. Și GSP.RO i-a fost client lui MM și chiar și anumiți fotbaliști de clasă de la turneul final, de care oficialul celor de la FCSB a ținut să facă mișto.
Câteva exemple:
- ... despre eliminarea Franței de către Elveția: "Rentrer, rentrer și luați-o și pe Clotilde cu voi"
- ... faptul că Kimpembe a fost depășit ușor de Gavranovic la golul de 3-3: "Văru' Kimpembe s-a consumat prea mult la dansul cu Pogba"
- ... despre ratarea penalty-ului de către Ricardo Rodriguez: "N-ai cum să-l pui pe Steven Seagal să bată penalty"
- ... despre comentatorii ProTV ai meciului Belgia - Portugalia 1-0: "Am zis să-i las, dar nu mă lasă ei. Să zici că e gol fabulos când ăla dă pe centrul porții și Rui Patricio se ține de bară e grav. Să spui în minutul 82 că e ultima șansă a Portugaliei, iar după aia ăștia să aibă 4 ocazii, printre care și o bară, e și mai grav... Bine că behăie amândoi non-stop. Noapte bună!"
- ... despre comentatorii meciului Danemarca - Țara Galilor: "A reînceput Euro, au revenit băieții: «Luton și Cardiff sunt echipe care nu ies așa mult în evidență când vorbești despre ele»... «Braithwaite așteaptă ajutoare. Au venit ajutoarele». Și e abia minutul 6. S-avem un weekend plăcut! N-avem alternativă cu clovnii ăștia"
- ... despre comentariile de la Euro și despre Pițurcă, invitatul Special al postului seară de seară: "E de apreciat consecvența ProTV-ului, care s-a aplecat grav pe comedie. Începe cu Las Fierbinți, continuă cu comentariile meciurilor de la Euro, în special unul, Alex Rădulescu (Firicel e minciună pe lângă el). De Special nu zic nimic, nu-l știu decât din comentariile unora. Dar pot să râd și așa"
- ... despre subiectul de deschidere pe gsp.ro, de miercuri seară: Victorie senzațională pentru Irina Begu! E în turul 3 la Wimbledon, după ce a răsturnat cotele bookmakerilor! CTP, entuziasmat!: "Suntem contemporani cu Ilie Năstase și ăsta e titlul celui mai important site de sport".
A recunoscut că nu are putere în club
Recent, într-o discuție interactivă pe care a avut-o cu suporterii pe o rețea de socializare, Mihai Stoica a admis că nu mai are mare influență la echipă. "Eu nu decid cine vine și cine pleacă de la Steaua. A fost o vreme, dar asta e situația. Eu nu am libertatea să fac transferuri! Mă implic cât mi se permite. De exemplu, eu nu am fost de acord cu împrumutul lui Dumitru la FC Argeș, dar nu conduc eu societatea, patronul are ultimul cuvânt!", a afirmat Stoica pe parcursul dialogului cu fanii.
2014 e anulîn care Stoica a fost condamnat la închisoare în Dosarul Transferurilor și a stat în spatele gratiilor aproape 2 ani
Bătaia aplicată suporterului, „cea mai mare eroare făcută”
În luna mai a anului 2005, Mihai Stoica a fost protagonistul unui gest șocant. În timpul meciului FCSB - CFR 1-0, MM, iritat de faptul că un suporter de la tribuna I îl contesta și chiar înjura pe Nicolae Dică, a coborât din loja lui Gigi Becali și, însoțit de unul dintre bodyguarzi, i-a aplicat un pumn în plină figură fanului respectiv.
Gestul său a făcut înconjurul lumii și a târât clubul în cel mai mare scandal de imagine. Ulterior, la câțiva ani de la acel indicent, MM a recunoscut că: "Este cea mai mare greșeală pe care am făcut-o în cariera mea și pentru care am plătit foarte, foarte puțin".
1992 e anulîn care Mihai Stoica a devenit vicepreședintele clubului Oțelul Galați, mutare facilitată de tatăl său și de nașul de cununie, Florentin Sandu, acesta din urmă fiind directorul general al Sidex Galați
2002 e anulîn care MM a ajuns la Steaua, după ce fusese ofertat și de George Copos la Rapid, dar în primii 2 ani în Ghencea, până la plecarea lui Pițurcă, n-a avut practic nicio putere
{{text}}