Opinii   •   editorial ctp

Ce caută neamțu-n Bulgaria și românul la Tokyo

CTP

Articol de Cristian Tudor Popescu   —  joi, 01 iulie 2021

Văd că ministrul Sportului, dl Eduard Novak, e foarte supărat pentru că jucătoarele de tenis din România nu vor să meargă la Olimpiada de la Tokyo. D-sa amenință că va analiza foarte serios finanțarea pentru Federația Română de Tenis, de la care cere, deocamdată, o reacție oficială față de aceste refuzuri în serie.

Dacă dl Novak va tăia de tot banii pentru FRT și acest SRZ (Societate cu Răspundere Zero) se va desființa, asta n-o să se simtă în niciun fel în tenisul românesc. Nimeni nu va juca mai bine sau mai prost din pricina asta. Viața sportivă a jucătoarelor (de jucători nu vorbesc, căci, în afară de Horia Tecău, n-am de cine) n-are nicio legătură cu statul român. Ele își plătesc echipele tehnice, își mențin carierele prin mijloace proprii, guvernele nu le dau nimic în afară de felicitări de la politicieni care vor să se afișeze cu ele. Ca fapt divers, am văzut-o recent pe Irina Begu, calificată în turul 3 la Wimbledon, antrenându-se pe terenurile unui hotel din București, nu la Centrul Național de Tenis.

Prin urmare, fetele nu datorează nimic.

Simona Halep nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Cei care le înjură pe Simona, Sorana, Patricia sau Irina ar fi fericiți să ne întoarcem în ceaușism, când jucătoarele erau luate pe sus de „organe” și expediate la Tokyo sub escorta unui pluton de securiști. Li se adresa și rugămintea să vină înapoi cu cel puțin o medalie, că altfel le ia mama dracului…

Trist în povestea olimpică de azi este însă altceva: că și dacă participau toate fetele noastre, în absența Simonei, șansele lor la medalii erau mici spre deloc. În dublul Monica Niculescu-Raluca Olaru putem să ne punem ceva speranțe, în caz că vor găsi timp să se antreneze împreună…

Iar la băieți, n-avem nici măcar un partener pentru Tecău.

Și cel mai trist, până la melancolie, e că la această Olimpiadă, cu loturile pe care le trimitem și cele pe care nu le avem, sunt șanse apreciabile să obținem în clasamentul pe medalii cel mai slab rezultat din istoria participărilor României.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.