Tehnicianul român și-a început aventura la Moscova. Va pleca cu echipa în cantonament, la Soci, fără cele 8 handbaliste care vor merge cu Rusia la Jocurile Olimpice.
Florentin Pera a semnat cu ȚSKA Moscova un contract pentru două sezoane, fiind tehnicianul român care antrenează, în momentul de față, la cel mai înalt nivel. Pera a preluat campioana Rusiei, ȚSKA Moscova, echipă care a ocupat locul 4 în Final Four-ul Ligii Campionilor de la Budapesta. Fostul antrenor al SCM Rm. Vâlcea a ajuns joi seara la Moscova, după un drum Belgrad-Moscova, plecând în Rusia cu familia.
A fost așteptat pe aeroport de reprezentanții clubului moscovit. „Sunt fericit că am oportunitatea de a antrena unul dintre primele patru cluburi din Europa. Este o mare onoare, dar și o mare responsabilitate. Sunt conștient de acest lucru, însă mie îmi plac provocările, sunt gata să mă lupt pentru toate obiectivele propuse la ȚSKA Moscova”, a declarat Florentin Pera.
Florentin Pera. „Cu un ochi am plâns, cu celălalt am râs!”
Nu i-a fost ușor să se despartă de Vâlcea și de clubul în care a petrecut trei ani foarte frumoși. „Am avut o relație specială cu fanii, m-am simțit cel mai bine la Vâlcea, echipa a fost susținută mai ales în momentele grele, și pe această cale vreau să le mulțumesc. Oricând voi reveni cu mare drag, voi susține Vâlcea în continuare, este ca a doua casă, și îmi doresc să aibă succes în continuare”, a spus Florentin Pera.
„Când am plecat de la Vâlcea pot spune că am plâns cu un ochi și cu altul am râs. Pentru mine Vâlcea a reprezentat ceva special. Dar s-a ivit oportunitatea de a mă lupta pentru trofeul Ligii Campionilor”, a subliniat Pera. El va avea obiectiv la ȚSKA Moscova să câștige Liga Campionilor în două sezoane. La Rm. Vâlcea a câștigat patru trofee în doi ani: un titlu de campion, o Cupă a României și două Supercupe.
{{text}}