Junior Morais (34 de ani, fundaș stânga), ultima dată la Gaziantep (Turcia), a revenit în România și va semna cu Rapid.
„Am vorbit cu Nico (n.r. - Daniel Niculae, președintele Rapidului), am stat o oră cu el și mi-a explicat tot, mi-a zis proiectul care e la Rapid și mi-am dat OK-ul.
Aștept să ajung cât mai repede să semnăm contractul, să pot să mă antrenez, să văd grupul, băieții, să încep acest nou drum pentru mine. Sunt jucători contra cărora am jucat, foști colegi, aștept să facem o echipă frumoasă”, a declarat Morais pentru ProSport.
Șumudică cred că se bucură, e rapidist și a vorbit mereu frumos de Rapid. Va fi puțin ciudat să mă duelez cu el, dar asta e viața
- Junior Morais
Junior Morais a bătut palma cu Rapid!
Junior Morais, ultima oară la Gaziantep, revine în România. „Va semna cu Rapid”, a declarat ieri Daniel Niculae, președintele giuleștenilor, în cadrul emisiunii „Fotbal Club” de la Digi Sport 1.
Junior Morais are o experiență îmbelșugată în fotbalul românesc. A evoluat între 2011 și 2017 la Astra Giurgiu, unde a câștigat titlul în 2016, pentru ca ulterior să îmbrace și tricoul FCSB-ului, echipă pe care a slujit-o între 2017 și 2019.
În ultimii doi ani, brazilianul a evoluat în Turica, la Gaziantep, antrenat inclusiv de Marius Șumudică.
Rapid s-a întărit serios
Dragoș Grigore, prezentat oficial joi, este cel de-al cincilea transfer al verii la Rapid, după Nicolae Carnat, Alexandru Albu, Claudiu Belu și Ljuban Crepulja. S-a ajuns la un acord și cu Săpunaru - detalii, AICI.
{{text}}