Florin Bratu (41 de ani), fostul atacant al lui Dinamo, cel poreclit „Mitraliera” a fost invitatul din această săptămână la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.
Născut la București, Florin Bratu și-a făcut junioratul la Rapid București, pentru care a și debutat în Liga 1, iar în 2003 a fost transferat la Galatasaray Istanbul, pentru suma de 2,75 milioane de dolari. După întoarcerea în țară, rapidiștii nu l-au mai vrut, așa că a semnat cu rivala, Dinamo, echipa lui de suflet.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Bratone, eu acum am aflat că tu nu ai început cu fotbalul.
- Cu tenisul de câmp. În '86, în primul an la școală a venit o doamnă profesoară în clasă, cu un caiețel. A întrebat: "Cine-și dorește să vină la tenis de câmp?". Eu m-am uitat în jurul meu, nu a ridicat nimeni mâna, atunci am ridicat-o eu.
- Ai învățat în Aviației.
- La Școala Nr. 12. Am făcut tenis un an și jumătate, dar m-am oprit pentru că trebuia să plec din București, nu erau finanțe la acel moment și am renunțat. Așa m-am apucat de fotbal. Am început la Voința. Acolo am avut prima legitimare, apoi am ajuns la Dinamo, unde era Piți Varga antrenor.
- Se spun multe despre Piți Varga.
- Era preocupat, dar nu se implica la antrenamente. Dânsul avea un asistent, iar el stătea pe margine. Oricum era complicat pentru că nu aveam unelte să jucăm fotbal. Nu erau condiții foarte bune. Eram 50 de copii într-o grupă și aveam o singură minge! Am stat o perioadă scurtă și am plecat.
Florin Bratu: „Nu au vrut să mă primească la Rapid, eram prea mic”
- Povestea cu anunțul din ziar e adevărată?
- Cum să nu! În 1992, am văzut în Gazeta Sporturilor un anunț că se fac înscrieri la fotbal la Rapid. Am luat metroul și-am ajuns acolo. Aveam 12 ani, doar că am avut probleme.
- Adică?
- Fiind născut în 1980, ultimă grupa era formată din copiii născuți în 1979. Și mi-au spus că pentru grupa mea să vin peste câteva luni. A insistat tata, care nici nu era microbist. El a văzut că-mi place fotbalul și a insistat să fiu primit. Antrenor era Gică Costinescu, care începuse cu "Nu se poate, e mai mic".
- Nu era cu relații...
- A întrebat ce joc! "Extremă dreaptă", a răspuns tata. "Nu se poate că pe postul ăsta avem deja un jucător iute, care e de doi ani în club". Până la urmă a decis să-mi dea o șansă.
- Și ce-ai făcut?
- M-a dus pe tartanul din Giulești și a zis că dacă pe 50 de metri îl iau la viteză pe băiatul ăsta îmi dă o șansă. N-am avut niciun fel de probleme. Ne-a scos pe amândoi pe teren și ne-a pus să alergăm. L-am lăsat vreo trei, patru metri în spate și așa am rămas în lot.
- Ai ajuns la Rapid, dar tu erai dinamovist?
- Stăteam mai aproape de Dinamo, erau trei stații cu tramvaiul 5. Ajungeam imediat de acasă la Dinamo. Mă duceam și la foarte multe meciuri și așa am simpatizat cu ei.
„Când am ajuns la Dinamo am fost amenințat de suporteri”
- Păi, și când ai ajuns la Dinamo n-ai avut probleme?
- Mi s-a reproșat trecutul. Țin minte că în ziua în care am semnat cu Dinamo, eram în birou la Cristi Borcea cu Giovanni Becali și au venit atunci Elias, Bucurică și cu Tararache, cei trei lideri de galerie, și mi-au spus că-mi dau șansă, dar că depinde foarte mult de mine cum voi evolua ca ei să mă respecte. În primul meci, am jucat în Supercupa României, Dinamo-Steaua, pe Cotroceni, primul gol a fost înscris de mine. Au început deja să mă iubească!
- Rapidiștii n-au reacționat?
- Ei nu! Am fost amenințat de suporterii rapidiști. Am primit telefoane, au fost multe probleme. Dar după perioada de la FC Nantes, în 2005, eu am vrut să mă întorc la Rapid, dar ei nu m-au luat. Au spus că au atacanți, era Viorel Hizo antrenor. Am făcut antrenamente două, trei săptămâni, dar nu s-a putut să semnez cu ei. Atunci, Cristi Borcea a intrat pe fir și m-a luat la Dinamo.
- Ai lucrat și cu Copos, dar și cu Borcea.
- Copos era mai echilibrat, nu promitea lucruri, încerca să te păcălească dacă putea. E o strategie dacă ești om de afaceri. Făcea tot timpul ca el. Chestia asta la un tânăr jucător nu are cum să te atragă. În schimb, Borcea a știut să ne apropie. Te chema la birou, avea discuții cu tine, îți mai promitea o primă, ne scotea la un restaurant. Era mult mai deschis și mult mai prezent lângă echipă, lângă jucători.
{{text}}