Cum poți să spui că fotbalul nu e pentru fotbaliști? Indiferent de context, dacă afirmi asta, îți dai cu firma în cap
Terminându-se meciurile românești ale lui Euro 2020 din 2021 probabil că se vor rări, măcar pentru o vreme, aparițiile publice ale lui Vasile Dîncu. Cu î, așa îl înfățișează Wikipedia, nu cu â, cum ne obișnuiserăm.
Nimeni nu are chef să-l zărească, să-l asculte sau să trăiască de aceeași parte a Ecuatorului cu sociologul clujean, altfel totalmente arid, cu discurs plictisitor, însă emițând din când în când panseuri de care n-ai cum să nu te legi. Pentru că nu frizează doar absurdul, unele dintre ele cară cu sine cantități impresionante de insolență.
Loja și restul lumii
Deși meciurile s-au terminat, nu s-a stins însă și scandalul cu proțăpirea burtăverzimii politice la loja oficială și alungarea foștilor mari fotbaliști la tribuna a doua. Însă, însetat probabil de punerea la punct a lucrurilor din punct de vedere sociologic, eruditul noii școli pesedist-ardelene reiterează teza normalității de a se fi procedat astfel.
N-are nicio jenă că a stat la lojă, în timp ce câteva sute de selecții au privit meciurile de pe partea cealaltă a stadionului. I se pare cât se poate de firească această ierarhizare.
Ciocoiul vechi și nou
Pesedistul clujean nu se limitează la a fi doar secetos în exprimare și lubrefiat cu unsorile Balcanilor în comportament. Are puseuri de obrăznicie și de ciocoism atunci când spune că fotbalul nu e al fotbaliștilor.
Chiar dacă te dai popular atribuind fotbalul în exclusivitate spectatorilor în același paragraf, enormitatea afirmației rămâne, oricât te-ai bate cu cărămida în piept că tu ai adus Euro la București, că tu ai scris dosarul (doar pe acesta?, nu și alte dosare, ceva mai interesante?), că tu ai inventat mingea și aerul cu care a fost umflată.
Nașul finului său
Maestrul Vasile Dîncu mai are o problemă, pe lângă aceea de a fi în calitate de clujean, suporter deopotrivă al CFR-ului și al lui "U", ceea ce e ca și cum, locuitor al orașului Milano fiind, ai ține în același timp și cu Milan, și cu Inter. Problema de care vorbeam e aceea că domnul Dîncu e nașul domnului Burleanu. Și susținător al acestuia, ajutor neprețuit în campaniile electorale, sfătuitor, far călăuzitor.
Prin urmare, și părtaș al eșecurilor din ultima vreme, din postura de părinte spiritual al Întâistătătorului. Cine a crezut că epoca nășiilor și a cumetriilor s-a săvârșit odată cu Mircea Sandu n-are decât să constate recrudescența ei acum, cu toate efectele malformante pe care ea le răsfrânge asupra fotbalului.
Abureala cu adversarii politici
Ca să tragă concluzia care îi convine despre frazele defavorabile rostite în ultima vreme la adresa sa, sociologul de Feleac îi numește pe cei care comentează "frustrați care inventează" și spune că toate acestea sunt "atacuri politice". Așadar, cei deranjați de ce face și de ce spune Vasile Dîncu sunt liberali, useriști, pluseriști și așa mai departe.
E cea mai facilă ieșire din încurcătură. Tocmai de aceea închei acest text spunând că recenta poză cu Dan Barna atârnat de gâtul lui Luis Figo, pe care dregătorul userist a ținut să și-o suie pe Facebook, e o gafă comparabilă cu aceea că Vasile Dâncu a zis că fotbalul nu aparține fotbaliștilor.
Nu mai mică, nu mai mare, doar comparabilă. O gafă care dovedește că, de fapt, politicienii sunt toți o apă și-un pământ!
{{text}}