Cristiano Ronaldo și Patrik Schick au făcut spectacol la EURO 2020, marcând de cinci ori, dar portughezul este cel care are cele mai mari șanse să câștige trofeul de golgeter.
- Danemarca merge în semifinala de pe 7 iulie, de la Londra. Adversară îi va fi Anglia
- Cealaltă semifinală de la Euro 2020 este Italia - Spania, programată pe 6 iulie, la Londra.
În Cehia – Danemarca 1-2, din sferturile EURO, Schick a marcat pentru cehi, ajungând astfel la egalitate de goluri cu Cristiano Ronaldo.
Cristiano Ronaldo, avantaj în lupta pentru Gheata de Aur de la EURO 2020
În stabilirea clasamentului golgeterilor la EURO 2020, UEFA ia în considerare, pentru a departaja jucătorii, numărul de pase decisive din turneu, și, dacă e cazul, minutele jucate, fiind avantajat jucătorul care a evoluat mai puțin.
Pe lângă cele cinci goluri (trei din penalty), Ronaldo are și o pasă de gol, în Portugalia – Germania 2-4. În schimb, Schick nu are niciun assist, astfel că Ronaldo este în acest moment primul în topul marcatorilor.
Care sunt cei mai buni marcatori de la EURO 2020
În acest moment, doar englezii Raheem Sterling și Harry Kane și danezul Kasper Dolberg mai au șanse la titlul de golgeter, fiecare având câte trei goluri, iar naționalele lor fiind calificate în semifinale.
Cei mai buni marcatori de la EURO 2020:
- Cristiano Ronaldo – 5 goluri (1 assist)
- Patrik Schick – 5 goluri (niciun assist)
- Karim Benzema – 4 goluri (niciun assist)
6 goluria marcat Griezmann la EURO 2016, când a fost golgeter
Grație reușitelor lui Ronaldo și Schick, la EURO 2020 a fost egalat recordul din 2000, când doi jucători au marcat cel puțin cinci goluri. Atunci, Patrick Kluivert și Savo Milosevic punctau de cinci ori.
Pe lângă cei doi, în istoria EURO au marcat peste cinci goluri la un turneu final: Michel Platini (9 goluri, EURO 1984), Van Basten (5 goluri, EURO 1988), Shearer (5 goluri, EURO 1996) Baros (5 goluri, EURO 2004) și Griezmann (6 goluri, EURO 2016).
9 goluria avut Platini în 1984, când a stabilit recordul pentru cele mai multe goluri la un turneu final de EURO
{{text}}