Tenis

Irina Begu a fost diagnosticată cu mononucleoză: „Vreau ca fanii să înțeleagă de ce nu voi fi la Jocurile Olimpice”

Irina Begu / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 05 iulie 2021

Irina Begu (30 de ani, 79 WTA), elimintă în turul III la Wimbledon anul acesta, a anunțat că a fost diagonisticată cu mononucleoză.

În mod normal, Irina Begu ar fi trebuit să reprezinte România la Jocurile Olimpice. Acuzată în spațiul public de rea-credință, Irina Begu a ținut să lămurească misterul absenței sale de la Tokyo, cauzată chiar de boala cu care a fost diagnosticată.

Problemele Irinei Begu au apărut în această iarnă, ele debutând la turneul de la Dubai. Ulterior, românca a ratat o serie de turnee din cauza mononucleozei, fiind nevoită să se retragă și din confruntarea României cu Italia de la Billie Jean King Cup.

Irina Begu: „Îmi pare rău că nu pot fi la Tokyo”

„De mononucleoză, cum știm, au mai fost sportivi care nu și-au mai revenit, precum Soderling, și nu e de glumă, trebuie să fii atent. Chiar dacă n-aș mai putea să mai joc tenis, cel mai important e să fii sănătos și să încerci să te recuperezi. Și de aceea a trebuit să iau această decizie

Mi-aș fi dorit mult să pot să joc la a treia ediție consecutivă a Jocurilor Olimpice. Îmi pare rău că nu pot fi acolo, îmi făcusem o întreagă strategie pentru asta. Dar mi-am dorit ca fanii să înțeleagă de ce nu pot juca și tot ce mi s-a întâmplat anul acesta, a declarat Irina Begu, potrivit treizecizero.ro

Irina Begu a fost diagnosticată cu mononucleoză / foto: Guliver/Getty Images

Mononucleoza e foarte parșivă, pentru că nu e ca și cum ai scăpat într-o săptămână. Fiecare persoană reacționează diferit, poate să dureze două săptămâni, patru săptămâni, șase, depinde cum se recuperează corpul tău, pentru că e o boală care lasă urme - Irina Begu, conform sursei citate

22a fost cel mai bun loc atins de Irina Begu în carieră. Se întâmpla în vara lui 2016

Ce este mononucleoza

Denumită şi „boala sărutului”, mononucleoza este o infecţie determinată de virusul Epstein-Barr. Roger Federer a suferit de această afecţiune în 2008, unul dintre cei mai slabi ani din carieră, după aşteptările elveţianului. 

Robin Soderling, nevoit chiar să se retragă din cauza mononucleozei, Mario Ancic, Gabriela Ruse sau nemțoaica Sabine Lisicki sunt alți jucători cunoscuți care s-au confruntat cu această boală.  

Mononucleoza se manifestă printr-o oboseală acută, foame inexplicabilă, dureri de cap sau febra puternică. Sunt recomandate repausul la pat, hidratarea puternică şi asigurarea unei alimentaţii bazate pe multe vitamine şi antioxidanţi.

VIDEO Irina Begu, antrenament alături de Simona Halep

>

Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.