Fotbal   •   Liga 1   •   Proiect

Ion Țiriac vrea să preia velodromul Dinamo » Ce plan are miliardarul: „Zona e foarte propice pentru asta”

Omul de afaceri Ion Țiriac (82 de ani) vrea să contruiască un patinoar în locul actualului velodrom din complexul Dinamo.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 05 iulie 2021

Omul de afaceri Ion Țiriac (82 de ani) vrea să contruiască un patinoar în locul actualului velodrom din complexul Dinamo. 

Suprafața ocupată în acest moment de velodromul Dinamo, unul aflat într-o avansată stare de deteriorare, este râvnită de multă lume. A fost luată în calcul și pentru ridicare noului stadion Dinamo, care, până la urmă, va fi construit în locul arenei vechi.

Ion Țiriac vrea velodromul Dinamo

Întrebat dacă intenționează să îi ajute financiar pe dinamoviștii lui Uhrin Jr., Țiriac a respins ideea și a dezvăluit noul său proiect.


„De ce să ajut? Sunt neajutoraţi? Eu am cerut ministrului de Interne, dar încă nu mi-a acordat nicio întrevedere pentru o altă treabă. Ei nu ştiu ce să facă cu acel velodrom. Dăcă mi-l dă, eu aş face un patinoar, pentru că zona aia e foarte propice pentru aşa ceva. 

Metroul e la doi metri, sunt iarăşi jumătate de milion de locuitori în zona aia şi mulți copii. Iar ai zece-douazeci de echipe din astea de la 3 ani, care îţi dau în scris acum că după 15 ani vor fi naţionalele ţării. 

Cam acelaşi lucru aş face (n.r. ca la Otopeni). N-aş face o treabă pentru competiţii. Aş face o treabă cu o mie de locuri, nu 500. Tot pentru părinţi, pentru cei care vin acolo să-şi vadă copiii cum progreseză”, a spus Ion Țiriac, conform Telekom Sport

Așa arată în prezent velodromul Dinamo

VIDEO Ion Țiriac, informații în premieră despre proiectul nemaivăzut de la Otopeni: „E prea frumos ca să fie adevărat!”

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.