Jucătorii lui Dinamo au emis, prin intermediul AFAN (Asociația Fotbaliştilor Amatori si Nonamatori din România), o scrisoare pentru toți fanii dinamoviști, inclusiv pentru programul-socios DDB.
„Înainte de toate, vrem să vă mulțumim pentru sprijinul extraordinar, financiar și sentimental pe care l-ați acordat în ultimele luni, cele mai grele din istoria lui Dinamo! Fără efortul comun făcut de voi și de noi, jucătorii, cu siguranță astăzi Dinamo n-ar mai fi fost în prima ligă!”, așa începe scrisoarea adresată de „câini” suporterilor.
Jucătorii lui Dinamo, scrisoare către fani: „DDB nu și-a respectat promisiunile!”
Apoi, jucătorii atacă DDB, spun că boardul „Doar Dinamo București” nu și-a respectat îndatoririle față de ei și explică de ce nu vor să evolueze în amicale.
„Vrem însă totodată să știți, atât voi cat și toți cei care urmăresc fotbalul românesc, că stările de incertitudine și nesiguranță prin care trecem noi de luni de zile s-au acutizat acum când am aflat că Dinamo a intrat din nou în insolvență.
Înainte să ne acuzați, vă rugăm să ne ascultați! Reprezentanții DDB ne-au făcut anumite promisiuni care nu au fost respectate. Am fost asigurați că nu o să avem nicio pierdere financiară și că ne vom primi toate restanțele. Acum suntem trimiși la administratorul judiciar. Dumnezeu știe ce se va alege de drepturile noastre salariale!
Gândiți-vă că pentru noi acestea sunt singurele surse de venit! La fel ca și voi avem familii, avem copii! Oare voi ce ați face dacă ați fi în locul nostru și ați avea facturi de plătit? Am vrea să vă explicăm și de ce nu vrem să jucăm meciuri amicale: din cauză că există riscul de accidentări, iar, dată fiind insolvența clubului, acesta poate rezilia unilateral contractul timp de 60 de zile de la momentul intrării în insolvență!
Riscăm ca Administratorul Judiciar să ne rezilieze unilateral contractul și să rămânem pe drumuri și pe deasupra accidentați și cu costuri de recuperare medicală pe care ar trebui să le suportam noi și familiile noastre! Respectăm programul de antrenament comunicat de antrenor, cu toate ca în conformitate cu Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal ar trebui să avem un doctor care să supravegheze antrenamentele!”, afirmă fotbaliștii.
„Avem grijă de Dinamo, dar și Dinamo trebuie să aibă grijă de noi”
De asemenea, elevii lui Uhrin se plâng de incertitudinea care planează asupra clubului și de faptul că nimeni nu discută direct cu ei.
„Suntem dinamoviști, dar suntem mai întâi oameni. Cu familii, cu probleme, cu grijă pentru viitorul nostru! Avem grijă de Dinamo, dar și Dinamo trebuie să aibă grijă de noi! Ne dorim să vorbească cineva și cu noi, cineva cu putere de decizie într-un club aflat în insolvență!
Nu e normal să aflăm doar din presă despre lucrurile care urmează să se întâmple cu noi! Vrem să ni se spună în vestiar ce urmează! E totuși vorba și despre viitorul nostru! Vă mulțumim că ne înțelegeți! Fiți alături de noi pentru că nici noi nu putem fi împotriva lui Dinamo! Am fi împotriva noastră!”, au încheiat fotbaliștii.
Mihai Matei, favorit să devină noul director sportiv al lui Dinamo
Mihai Matei, fost team manager la Astra, a confirmat pentru GSP.ro tratativele cu Dinamo. Noul administrator special Iuliu Mureșan vrea să-l aducă în locul lui Mario Nicolae, căruia i-a expirat contractul pe 30 iunie.
„Sunt discuții, iar marți mă întâlnesc cu domnul Mureșan. Nu-mi este frică să vin la Dinamo. La Astra a fost mai rău decât este în insolvență. Au fost perioade când am luat salariu și după 10 luni. Am de primit cinci salarii restante”, a declarat Mihai Matei, pentru GSP.ro.
{{text}}