Deian Sorescu, 23 de ani, unul dintre cei mai importanți jucători de la Dinamo, vorbește deschis despre haosul din Ștefan cel Mare.
Extrema subliniază în primul rând lipsa de dialog cu oamenii din DDB, care i-au făcut să renegocieze contractele în iarnă cu promisiunea că nu se vor mai confrunta cu restanțe financiare pe viitor.
Deian Sorescu, despre criza de la Dinamo: „DDB nu s-a ținut de promisiuni”
„Băieții au renunțat la o parte din bani în decembrie, când s-au renegociat contractele, li s-a promis atunci că, dacă își vor renegocia contractele și vor ajunge la o înțelegere cu clubul sau cu cei din DDB, nu vor mai avea parte de restanțe financiare. Dar nu s-a întâmplat asta.
S-a promis că se va pleca în vacanță cu minim un salariu luat, nu s-a întâmplat nici acest lucru. Ni s-a promis că atunci când vom începe pregătirea din acest sezon vor veni (n.r. - cei din DDB) și vor discuta cu noi și vor băga salariul înainte de a pleca în cantonamentul din Turcia, nu s-a întâmplat nici acest lucru.
Ne-am trezit în Turcia în cantonament că Dinamo intră în insolvență. E clar că nu ne-a picat bine nici nouă. Au tras de timp cu banii, deși știau exact că se va ajunge aici. Am avut o discuție cu un băiat pe care nu l-am văzut niciodată în viață mea și nu mi se pare normal, pentru că până acum am discutat cu alți 3 înși, iar din 3 inși, 2 nu mai răspund la telefon și unul am înțeles că este plecat în vacanță”, a declarat Sorescu, potrivit sport.ro.
Deian Sorescu: „Sunt jucători neplătiți de 6 luni la Dinamo”
Sorescu are o singură dorința, ca board-ul DDB să-i contacteze pe jucători pentru a vedea cum se poate trece peste acest impas.
„Dusan Uhrin am înțeles că are o problema și a trebuit să plece acasă câteva zile. Nu știm când se întoarce, am înțeles că s-ar putea să se intoaca mâine. Am luat hotărârea să nu jucăm aceste amicale pentru că nu avem doctor, iar riscul să te accidentezi este foarte mare. După intrarea în insolvență, poți să închei contractul pe loc.
Sunt unii jucători care au de recuperat și 6 luni. Sunt de recuperat între 6, 4 și 3 luni de salarii, au tot dreptul să își depună memorii pentru că sunt bani munciți. Singură dorința a noastră e să vină cineva și să ne transmită, să ne asigure că nu ne pierdem banii promiși”, a mai spus Sorescu.
Dinamo a refuzat o ofertă pentru Deian Sorescu
Gazeta a publicat pe 16 iunie oferta pe care Legia Varșovia, campioana Poloniei, i-a făcut-o lui Dinamo pentru Deian Sorescu.
În facsimilul obținut în exclusivitate de GSP, Legia a trimis o propunere de transfer definitiv „câinilor”, care cuprinde:
- Suma de transfer: 350.000 de euro, plus TVA, achitată în două rate: 225.000 până la 30 iunie 2021 și 125.000 până la 31 ianuarie 2022 (a doua rată va fi accelerată și va fi achitată până la 30 septembrie 2021, dacă Legia se va califica în grupele Champions League sau Europa League)
- Bonus de 50.000 de euro, plus TVA, pentru următoarele condiții:
- Legia câștiga campionatul pe durata contractului jucătorului cu echipa
- jucătorul evoluează cel puțin 50% din meciurile pe care Legia le dispută în campionat
- fotbalistul e legitimat la Legia și eligibl să evolueze până la finalul sezonului
*suma suplimentară este plafonată la 150.000 de euro.
Ofertă Legiei a expirat pe 16 iunie. „Ce să fie de negociat? Nu asta e valoarea lui Sorescu! S-a spus clar care sunt pretențiile noastre, între 800.000 de euro și un milion”, a răspuns clubul, prin vocea managerului sportiv Mario Nicolae.
{{text}}