Emma Răducanu (18 ani, 338 WTA), jucătoarea cu tată român și mamă chinezoaică, s-a retras în meciul cu Ajla Tomljanovic din optimile de finală de la Wimbledon, la scorul de 6-4, 3-0 în favoarea australiencei.
- Britanica a cerut intervenția medicului, din cauza unor probleme de respirație. A urmat o pauză medicală la vestiar, din care Răducanu nu a revenit. Oficialii au anunțat retragerea sa.
- Ulterior, oficialii de la Wimbledon au anunțat că Emma Răducanu nu va veni nici la conferința de presă de după meci.
Emma Răducanu s-a retras în meciul cu Ajla Tomjlanovic
Britanica a acuzat dureri stomacale, dar și dificultăți respiratorii, astfel că, după ce și-a luat un time-out medical la jumătatea setului secund, nu a mai revenit de la vestiare.
John McEnroe (62 de ani), de trei ori campion la Wimbledon, a avut o serie de comentarii care au provocat furie pe Twitter.
El a lăsat de înțeles că Emma Răducanu s-a retras fiincă a fost copleșită de importanța meciului, nu pentru că s-ar fi confruntat cu probleme medicale.
John McEnroe: „Pare că a fost prea mult”
„E păcat. Regret ce s-a întâmplat, dar pare că a fost prea mult pentru ea, ceea ce e de înțeles. Situația te face să te gândești la băieții și fetele care sunt în circuit de atât de mult timp, te întrebi cum se descurcă.
Să sperăm că Emma va învăța din această experiență. Poate că nu-i rău că acest lucru i s-a întâmplat chiar acum, când are 18 ani. Și eu am jucat acest turneu la 18 ani și, într-un fel, eram fericit că am pierdut, asta mi-a permis să înțeleg ce mi-ar trebui ca să reușesc.
Să o lăsăm să ia o gură serioasă de aer, poate va mai primi unele wild-card-uri”, a spus McEnroe, conform The Guardian.
Răspuns dur pentru McEnroe: „E beat?”
Comentariile lui McEnroe au fost taxate de fani pe Twitter, dar și de câțiva cunoscuți jurnaliști. Harriet Minter a fost prima care l-a contrat pe american.
„Două lucruri despre comentariile lui John McEnroe despre Emma Răducanu. E beat? E ceva mai enervant decât un bărbat spunându-i unei femei că nu e accidentată, ci doar copleșită emoțional? Nu, nu este. Vă rog, spuneți-i să se oprească”.
Comentatorul Rob Vickerman a avut o reacție asemănătoare, conform Spotmedia: „Cum poate John McEnroe să lanseze aceste comentarii fără să știe de ce s-a retras?”, a întrebat acesta.
Christian Day, fost jucător de rugby, l-a pus și el la colț pentru John McEnroe: „Dacă îl asculți, pare genul ală de fost jucător care stă într-un colț la club și spune că toată lumea nu știe nimic în comparație cu vremurile lui”.
Răducanu a abandonat, dar încheie cea mai frumoasă săptămână din carieră. Va face un salt de 168 de locuri în clasamentul WTA, până pe 175. Nici partea financiară nu este de neglijat, un cec în valoare de 250.000 de dolari.
John McEnroe, rebelul tenisului
De şapte ori învingător în turnee de Mare Şlem, americanul John McEnroe joacă în demonstrative şi la veterani, e comentator de televiziune, cîntă rock şi are o galerie de artă.
Născut în Germania, la Wiesbaden, în 1959, unde tatăl său servea în armata americană, John a devenit vedetă în 1977, la nici 18 ani. Plecat să joace la Wimbledon în turneul juniorilor, s-a calificat pe tabloul principal la seniori şi, mai mult, a ajuns pînă în semifinale. A pierdut în 4 seturi la Connors, dar deja nu mai era drum înapoi.
Cu cât i-a mers mai bine în tenis, cu atât McEnroe a devenit mai agresiv în izbucnirile sale. Îndreptate înspre arbitri, de scaun şi de linie, adversari şi, evident, înspre sine.
Campion la US Open în 1979, a disputat o finală epică împotriva lui Borg la Wimbledon în 1980, pe care suedezul a cîştigat-o cu 8-6 în decisiv.
Anul următor, în chiar turul 1, a fost amendat cu 1.500 de dolari şi aproape expulzat din turneu după ce l-a insultat pe arbitrul de scaun şi a înjurat spre arbitrul turneului. Tot atunci, a rostit replica „You cannot be serious", care s-a transformat în motto-ul său în discuţiile cu oficialii şi, de asemenea, în titlul autobiografiei lui.
{{text}}