CSA Steaua retrage numărul 7, făcut celebru de Marius Lăcătuș! Anunțul oficial va fi făcut miercuri, pe 7 iulie, de la 19:15, când noul stadion din Ghencea va fi inaugurat în amicalul cu OFK Belgrad.
Contactat de Gazeta Sporturilor, Marius Lăcătuș s-a declarat emoționat de inițiativă și a mărturisit că a flat despre decizia „militarilor” din presă.
„A fost și pentru mine o surpriză totală să aflu că se va retrage tricoul meu, cu numărul 7. Nu știam. Am aflat de la televizor. Sincer, parcă mi-a venit să zâmbesc, dar și să plâng. Au fost sentimente amestecate.
Nu aș fi reușit eu singur toate acele performanțe, fără colegii mei. E un sentiment de mândrie, dar și de ușoară tristețe, să vezi că ți se retrage tricoul. Parcă e un alt sfârșit.
Eu cred că poate ar fi trebuit să fie retrase toate tricourile celor de la Sevilla, de la Monte Carlo, pentru că împreună am reușit toate acele performanțe. Știu că acum purta acest tricoul cu numărul 7 Florin Răsdan. Sper să nu se supere pe mine. Nu am avut nicio implicare, nu am bătut vreodată vreun apropo ca să se facă asta.
E clar că a fost un cumul de factori, conducerea clubului, suporterii. Nu a decis o persoană asta”, a declarat Lăcătuș pentru GSP.ro.
Gabi Balint: „Lăcătuș a fost unic”
Gabi Balint, fost coleg cu Lăcătuș la Steaua și la națională, a comentat decizia luată de CSA Steaua și spune că se bucură pentru acesta.
„Lăcătuș a fost unic. E cel mai titrat jucător al Stelei și merita asta. E un gest frumos al clubului, să retragă tricoul cu numărul 7. El merita chiar mai multe.
Și noi, ceilalți, dar Lăcă e chiar un simbol! E cel mai longeviv, e jucătorul cu cele mai multe trofee. Să câștigi 23 de trofee e ceva extraordinar! Mă bucur pentru el și pentru că clubul a decis să facă asta”, a spus Gabi Balint pentru Gazeta Sporturilor.
Mâine vor fi emoții mari, de bucurie, dar și de durere. Am venit la București de la Bistrița cu Loți Boloni, pe care l-am luat de la Târgu Mureș. Și pe drum am depănat amintiri, ne-am gândit și la cei care, din păcate, nu mai sunt. Nu e vorba numai despre cei doi colegi, Lucică Bălan și Ilie Bărbulescu, dar și de mulți alții, de nea Ion Alecsandrescu, de doctorul Georgescu, de maseuri, bucătarul, magazionerul, cismarul, toți cei care au făcut parte din familia Stelei, care au fost alături de noi. Va fi bucuria revederii, a inaugurării noului stadion, dar și o undă de tristețe
- Gabi Balint
Marius Lăcătuș, legenda Stelei
Marius Lăcătuş este, de departe, fotbalistul cel mai reprezentativ din istoria roş-albaştrilor. A jucat timp de 13 sezoane pentru trupa din Ghencea, 1983-1989 şi 1993-2000, iar palmaresul său este unul greu de egalat: 10 titluri de campion din 23 cucerite în 64 de ani de "militari", 6 Cupe al României din cele 20 pe care le au în palmares steliştii. În plus, Lăcătuş are cele mai multe meciuri disputate în cupele europene pentru roş-albaştri, 72, înscriind de 17 ori.
A cucerit Cupa Campionilor cu Steaua, în 1986, în finala cu Barcelona, atunci când a şi transformat unul dintre penalty-uri. În 1987, a cucerit şi Supercupa Europei în faţa lui Dinamo Kiev.
{{text}}