Bravo, Ajla!

O jucătoare de tenis a spus despre adversara ei că trișează apelând la time-out medical. Știți ce a provocat? O terapie de sinceritate în circuit? Nu, un “scandal”. Pentru că în lumea noastră ipocrită adevărul este pur și simplu scandalos

Pentru amatorii de știri mondene, care se mai uită când și când la tenis, Ajla Tomljanovici este iubita lui Matteo Berrettini. Pentru aceeași categorie de public și în lumina evenimentelor de la Wimbledon, Ajla Tomljanovici este o scandalagioaică. O fată rea, care nu "empatizează" cu suferința aproapelui. Sau, mă rog, a adversarei. 

Din punct de vedere sportiv, jucătoarea croato-australiancă de 28 de ani poate fi însă o deschizătoare de drum. Mai ales în tenis, un teritoriu în care ipocrizia este la ea acasă.

Aceste bolnave la comandă

Faptele sunt cunoscute și simple. Time-out-ul medical cerut intempestiv de Jelena Ostapenko la 1-1 la seturi și 4-0 pentru Tomljanovici în setul decisiv a provocat o reacție neechivocă a jucătoarei care conducea clar partida. Dacă memoria și imaginea de ansamblu nu mă înșală, Ajla este primul om care acuză și vorbește deschis despre lipsa de fair-play a adversarului care cere asistență medicală atunci când se află într-o situație critică.

"Am mai văzut momente în care unele jucătoare cer time-out pentru a-și scoate adversarele din formă, de obicei când sunt în dezavantaj clar și mai ales pe final de meci. Ea poate să spună că a fost accidentată, eu nu o cred. Nu a avut nimic tot meciul si deodată, subit, la 4-0 a chemat trainer-ul?"

Cineva trișează, altcineva dramatizează

Nu vi se pare familiar ce spune Ajla? Nu ați avut de atâtea și atâtea ori senzația explicită că cineva trișează apelând la acest tertip? Exceptând cazurile în care un jucător sau o jucătoare chiar suferă de o accidentare gravă, vezi ce a pățit Simona Halep la Roma, cam de fiecare dată lumea realizează ce se întâmplă. Adversarul "victimei", arbitrul, publicul, fizioterapeutul însuși (așa-numitul trainer), toți înțeleg că suferința este inventată (parte a unui plan de avarie) și constituie un vehicul pentru scoaterea din formă a oponentului. 

Deranjant este că în majoritatea covârșitoare a situațiilor, comentatorul, ori din naivitate, ori din interes, accentuează falsul dramatism al momentului debitând lozinci despre sacrificiu și fair-play. Tocmai fair-play-ul absent este cântat în registru melodramatic, iar dacă ai proasta inspirație să spui altceva ești catalogat nu doar ca neofit în ale tenisului, ci și ca un suflet hain.

Varianta Ilie Năstase

În interviul pe care l-am realizat recent la Roland Garros cu Ilie Năstase am abordat și subiectul lipsei de fair-play deghizate în din ce în ce mai desele time-out-uri medicale. Pentru cei foarte mulți care nu l-au prins jucând și care au consumat mai degrabă întâmplările extrasportive din viața primului lider mondial al tenisului din era computerizată, e bine de știut că Ilie a fost nu numai un rebel al circuitului și un jucător cu un talent unic, ci și o persoană care, odată intrată pe teren, dovedea o sportivitate exemplară. Iată ce spunea Ilie în interviul din Gazetă.

"Noi nu ne certam niciodată pe teren, ne respectam. Nu luam time-out medical ca acum, iar până în '73 nu aveam nici scaune pe care să stăm în pauzele dintre game-uri. Știi cum e asta cu time-out medical? Păi, mă, la box dacă îți pui adversarul jos, cum procedezi? Stai să îi facă masaj fizioterapeutul ca să își revină? Dacă chiar ești accidentat este o dizabilitate fizică pe care ți-am provocat-o eu, că te-am alergat până ai făcut crampe musculare."

Nostalgia

Scurt, cuprinzător și, mai ales, foarte adevărat. Veți spune că unii ne hrănim cu amintiri, că nu înțelegem spiritul timpului, tendințele moderne și mondene. 

Îmi însușesc acest tip de nostalgie după o epocă în care se juca cu rachete de lemn, dar se vorbea mai puțină limbă de lemn, după vremuri în care oamenii erau rivali, nu dușmani și nu aveau frigidere cu răcoritoare la un metru distanță de scaun pentru simplul fapt că nu aveau nici scaune pe care să se așeze, motiv pentru care copiii de mingi erau doar copii de mingi și nu copii de mingi-paji-servitori care țin umbrele, ferindu-i pe jucători de soare și în general de contactul nemijlocit cu microbii vieții cotidiene.

Bravo, Ajla, dar nu cred că vei găsi prea mulți adepți! Sinceritatea nu doar că este o marfă perisabilă, dar este pur și simplu necăutată.