Campionate

Barcelona a transferat 4 jucători, dar nu îi poate înregistra! Măsuri URGENTE luate de catalani

Contractul lui Lionel Messi cu Barcelona a expirat // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 06 iulie 2021

Barcelona nu poate înregistra jucătorii transferați în această vară din cauza faptului că a depășit limita salarială impusă în La Liga!

Barcelona are un președinte nou, dar problemele financiare ale clubului, moștenite din perioada Josep Maria Bartomeu, continuă să îi afecteze pe catalani. Lucrurile stau atât de rău pentru clubul blaugrana încât jucătorii transferați în această vară, printre care Sergio Aguero și Memphis Depay, nu pot fi înregistrați!

Barcelona nu poate înregistra noile transferuri!

Potrivit Goal, Barcelona a depășit limita salarială din La Liga și are datorii care depășesc un miliard de euro! Barcelona a transferat patru jucători în această vară, anume Sergio Aguero, Eric Garcia, Memphis Depay și Emerson Royal, dar niciunul nu poate fi înregistrat. 

De asemenea, noul contract al lui Lionel Messi este în aer, din moment ce catalanii au depășit limita salarială impusă în La Liga. Pentru a scăpa, se văd nevoiți să reducă urgent cheltuielile pe salarii.

Curățenie în lot la Barcelona

În acest scop, Barcelona caută să scape de jucători. I-au vândut pe Junior Firpo la Leeds, Konrad (Marseille) și Todibo (Nice), l-au împrumutat pe Trincao (Wolverhampton) și i-au reziliat contractul lui Matheus Fernandes. Insuficient pentru moment.

Barcelona dorește să îi înlăture și pe Samuel Umtiti, Coutinho și Miralem Pjanic, toți jucători cu salarii importante. Problema pentru Barcelona? Lipsa ofertelor pentru cei 3, care vin după sezoane dezastruoase.

AS plusează și scrie că Barcelona ar putea fi nevoită să vândă un jucător important pentru a reuși să îi ofere un nou contract lui Messi. Vizat ar fi Antoine Griezmann, cumpărat în 2019 de la Atletico, în schimbul a 120 de milioane de euro.

VIDEO. Cele mai frumoase goluri ale lui Lionel Messi în La Liga

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.