Fotbal   •   Liga 1   •   PRIETENII LUI OVIDIU

Costel Gâlcă, momentul adevărului: „Nu m-am simțit valoros și apreciat la FCSB! Becali suna, dar nu făceam ce-mi cerea”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 07 iulie 2021

Costel Gâlcă a reușit "tripla" cu FCSB, câștigând titlul de campion, Cupa României și Cupa Ligii, dar, chiar dacă mai avea un an de contract cu formația patronată de Gigi Becali, a plecat de la echipă pentru că nu s-a simțit prețuit la adevărata sa valoare. Din acel moment, FCSB nu a mai câștigat niciodată campionatul.

  • Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.

- Costele, hai să lămurim un pic situația de la FCSB. Cine crezi că a avut mai mult de câștigat...?

- Domnu' Ovidiu, clubul a avut de câștigat în perioada în care am fost antrenor la FCSB. Dar eu nu am fost apreciat acolo! Nu am fost apreciat și am plecat!


- După un singur sezon.

- Contractul meu era că dacă voi câștiga campionatul, urma să rămân încă un an... Dacă vorbim de contract, automat eu trebuia să mai rămân încă un an de zile. Nu a mai fost nici dorința mea, dar nici a clubului. Nu am colaborat bine din punctul ăsta de vedere.

- De ce?

- Atunci s-a ratat o calificare în Champions League, cu Ludogoreț. Eu nu m-am simțit valoros și apreciat acolo. Atunci am decis că e mai bine să plec. Pentru mine nu sunt chiar așa de importanți banii. La FCSB câștigam mai puțin decât la Vejle, pentru că atunci veneam de la o echipă de juniori. Dar pe mine nu m-a interesat salariul, m-a interesat să am continuitate, să pot să muncesc.

- L-ai prins o perioadă pe Becali în detenție. Te suna?

- Cu Gigi am vorbit de câteva ori în perioada aia la telefon. Nu au fost alte nemulțumiri. Cred că nemulțumirea a fost că nu ne-am calificat în Champions League.

- Îți impunea schimbările direct?

- Gigi nu vorbea cu mine. Când am discutat, ne-am spus ce-am avut de spus și rămâne între noi. Eu am fost destul de clar la momentul acela. Nu mă suna direct, îl avea pe Mache și vorbea cu el. Era ceva normal, eu știam că lui o să-i spună. Mache îmi spunea mie, îmi transmite și atât. Nu făceam ce zicea el... Au fost situații și în care să se potrivească. Fiecare își asumă toate acțiunile pe care le face și deciziile pe care le ia.


- Dar ruptura s-a produs după meciul de la Iași, când ai refuzat să folosești jucătorii ceruți de el?

- Nu cred că ruptura s-a produs după meciul de la Iași. Se cereau multe lucruri, la multe meciuri, dar fiecare gândește în felul lui și le face cum crede el.

Antrenorii FCSB după plecarea lui Gâlcă

NumePerioadă
Mirel Rădoiiunie 2015 - noiembrie 2015
Nicolae Dicănoiembrie 2015 - decembrie 2015
Laurențiu Reghecampfdecembrie 2015 - mai 2017
Nicolae Dicăiunie 2017 - decembrie 2018
Mihai Tejaianuarie 2019 - mai 2019
Bogdan Andoneiunie 2019 - iulie 2019
Vergil Andronacheaug.19
Bogdan Vintilăaugust 2019 - aprilie 2020
Toni Petreamai 2020 - mai 2021
Dinu Todoraniunie 2021 - ?

URMĂREȘTE AICI TOATĂ EMISIUNEA CU COSTEL GÂLCĂ

CITEȘTE ȘI

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.