Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Iuliu Mureșan, detalii despre viitorul lui Dinamo: „Mi-ar plăcea să vină Badea și Borcea” » Ce spus șeful „câinilor” în conferința de presă de azi

Articol de Vlad Nedelea, Bogdan Sorocan (video)   —  miercuri, 07 iulie 2021

Noii conducători de la Dinamo și-au prezentat azi planurile, într-o conferință de presă.

Iuliu Mureșan, noul administrator special, Mihai Matei, director sportiv, și Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar, au fost prezenți în „Ștefan cel Mare” la conferință.

VIDEO Conferința de presă susținută de șefii lui Dinamo

Cele mai importante declarații oferite de Iuliu Mureșan:


  • „Acest proiect, al fanilor din DDB, este unul fantastic”
  • „Dinamo are foarte mulți suporteri în țară. Dinamo este un club foarte important și s-a văzut asta când suporterii au devenit principalii susținător”
  • „Din păcate, din cauza unor datorii, unor greșeli și unor multiple schimbări, s-a ajuns a apela la insolvență, ca o protecție împotriva problemelor de ordin financiar”
  • „Din data de 5 iulie sunt prezent la Dinamo și am început să evaluăm situația, să luăm problemele din mers”
  • „Sunt foarte multe probleme. Mă așteptam să fie multe, dar nu chiar așa și de asemenea dimensiuni”
  • „Am avut discuții serioase cu jucătorii care sunt nemulțumiți de întârzierea salariilor. Voi mai vorbi și mâine și sunt sigur că vom ajunge la o concluzie pozitivă și vom pune echipe pe drumul normal”
  • „Sunt lucruri foarte urgent pe care trebuie să le rezolvăm. Am încredere că vom scoate clubul din insolvență. Sper s-o facem mai repede decât termenul prevăzut de lege”
  • „Va trebuie să organizăm clubul, să evaluăm lotul, să vedem cine vrea să plece, ce oferte sunt. Mai e și problema legată de restricția la transferuri, care ne încurcă. Dar sperăm ca azi sau mâine să primim o veste bună și să putem face transferuri”
  • „Dinamo e un club atractiv, am fost căutat deja de jucători și de impresari. Sunt jucători interesați să vină la Dinamo”
  • „DDB are un rol foarte important. A făcut ceva fantastic, pe care l-am văzut în Spania și Portugalia”
  • „Am insistat ca domnul Mihai Matei să vină în cadrul clubului Dinamo. Are 12 ani la Astra și știe toate amănuntele din fotbal. Alături ne va fi și domnul Eftimescu, pe care-l cunosc de când am intrat în fotbal”
  • „Nu veneam dacă nu aveam parte de sprijinul DDB. Dacă fanii nu mă voiau, nu aș fi venit. Ar fi fost foarte dificil, nu mi-ar fi plăcut să fiu huiduit. Cel mai mult a contat când am fost sunat de cineva din DDB și mi-a zis că fanii s-ar bucura dacă aș accepta. De aceea am venit fără nicio reținere. DDB a fost factorul esențial”
  • „Zilnic mă sună jucători și impresari, dar nu le pot spune nimic. Așteptăm să vină decizia de la TAS pentru a putea aduce jucători,. Au fost precedente și sperăm să primim o decizie favorabilă”
  • „Dacă vine decizia în seara asta, putem vorbi cu jucătorii și despre plecări”
  • „CFR ar putea să ne ajute. Am avut ceva discuții. Dacă se ridică restricția, vom aduce jucători. Poate de la CFR Cluj, poate de la Astra. Vom aduce jucători care să ne ajute”
  • „Domnul Badea este implicat ca suporter. Nu este implicat în alt mod. Acum nu e implicat în clubul Dinamo, dar mi-ar plăcea să se implice. Mi-ar plăcea să vină și Borcea să se implice financiar. Și mulți alți dinamoviști”
  • „Vreau să aduc mai mulți foști jucători, vreo 4-5. Să ne ajute, să evalueze jucătorii. Noi putem să mai greșim, dar cineva care a jucat are experiență. Mă gândesc la Marius Niculae, Ion Marin, Ion Moldovan și alții. Voi activa această formulă cât mai repede. Dar depinde de transferuri”
  • „Am vorbit cu Uhrin când a plecat și a zis că nu știe când mai vine. I-am zis că voi veni eu, iar atunci mi-a zis că își ia bilet de întors”
  • „Trebuie să găsim un investitor sau chiar doi. Ne preocupăm de asta. Mă bazez că sunt foarte mulți dinamoviști de succes și vrem să îi atragem”
  • „Sperăm ca într-un an să găsim un sponsor”

Problemele sunt complexe, dar nu sunt insurmontabile. Acum cercetăm ce s-a întâmplat. Prea multe amănunte nu pot să vă dau. Vrem să propunem un plan de reorganizare până în martie 2022. Discutăm cu toată lumea 

- Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar Dinamo

Dinamo e din nou în insolvență! 


După șapte ani de la intrarea în insolvență pe care a dictat-o Negoiță, Dinamo revine la aceeași soluție pentru a acoperi datoriile existente.

Dinamo a apelat la intrarea în insolvență ca o formă de apărare legală, și pentru a evita pe viitor solicitări din partea creditorilor, care par inevitabile. 

Astfel, insolvența era singura opțiune a lui Dinamo. CONCRET: „Procedura acționează pentru Dinamo în această perioadă fix ca o umbrelă, creditorii reprezentând ploaia”, a explicat pentru Gazetă un apropiat al grupării din Ștefan cel Mare.

Dinamo nu poate participa însă în cupele europene cât este în insolvență, plus încă 12 luni după ieșirea din insolvență. 

În plan sportiv, Dinamo riscă 9 puncte penalizare din clasamentul sezonului regulat dacă are datorii către cluburi, angajați, fotbaliști și Fisc, iar Planul de reorganizare nu este confirmat de Judecătorul sindic până la 30 noiembrie.

Citește mai multe știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.