Liga 1

Marius Șumudică îi răspunde lui Sorin Cârțu și își anunță principalul obiectiv la CFR Cluj: „Vreau să fac bani!”

Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj // foto: captură YouTube

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 09 iulie 2021

Marius Șumudică (50 de ani), antrenorul de la CFR Cluj, afirmă că ar prefera un parcurs mai lung în competițiile europene decât să câștige Supercupa României.

  • CONTEXT: După ce Marius Șumudică a declarat că Supercupa României nu e atât de importantă pentru „feroviari”, Sorin Cârțu, președintele Craiovei, a reacționat ironic: „Nu fumăm de astea! Nu credem în aceste declarații ale lui Marius. Sunt sigur că își dorește să câștige acest trofeu”. 
  • Meciul CFR Cluj - Universitatea Craiova va avea loc sâmbătă, de la ora 20:00, pe Arena Națională.

Marius Șumudică îi răspunde lui Sorin Cârțu. Principalul său obiectiv la CFR Cluj: „Să fac bani!”

Chestionat pe seama declarațiilor lui Sorin Cârțu în cadrul conferinței de presă premergătoare Supercupei, Șumudică a spus că ar prefera un parcurs european mai lung decât să cucerească Supercupa, întrucât beneficiile materiale ar fi mai consistente pentru clubul său.

„Referitor la ce a declarat, ăsta este adevărul. Vă spun și acum că pe mine mă interesează mai mult o calificare în Champions League, să am echipa proaspătă. Noi venim la 3 zile după un meci pe o vreme neprielnică, a fost foarte cald, iar jucătorii pierd săruri, minerale, nu e ușor să joci 90 de minute. 

Mâine jucăm iar, apoi va trebui să călătorim. Avem doar două zile între meciul de Supercupă și următorul din Champions League. Gândiți-vă ce atmosferă va fi la Banja Luka, acolo sunt 37 de grade Celsius, deci va fi extraordinar de greu. 

Atunci ce mă interesează pe mine? Îmi plac trofeele, e clar că mi-aș dori să câștig Supercupa, dar spun încă o dată că dacă ar fi să aleg între o calificare mai departe și Supercupă, aș alege să mă calific și să pierd Supercupa. Nu m-ar deranja dacă ar fi așa, dar niciodată nu îmi voi pregăti elevii în acest sens”, a spus Șumudică.

Marius Șumudică: „Nu trebuie să mă justific în fața domnului Cârțu”

„Nu trebuie să mă justific în fața domnului Cârțu, asta simt eu, am fost angajat la club pentru a face bani. Vreau să fac bani, să ajut bugetul clubului. Sunt 3 șanse să faci asta: prima, legată de performanță: iei campionatul, pentru a lua drepturile de televiziune. 

Apoi vânzarea de jucători, și a treia... ce am putea câștiga dacă luăm o Supercupă? Dacă ne-am califica mai departe în Champions League, în turul 3 preliminar, în conturile clubului ar intra peste 3 milioane de euro, pentru că am fi calificați direct în grupele Conference League. 

Am fost adus să fac bani, iar eu vreau să fac bani aici, să ajut clubul. Peste tot pe unde am fost, am făcut bani și am ajutat cluburile respective. Astra, Kayseri, Gaziantep... lucrul ăsta vreau să îl fac și aici”, a adăugat antrenorul vișiniilor. 

VIDEO. Totul despre CFR Cluj - Universitatea Craiova

>

Citește mai multe știri despre CFR Cluj:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.