Liga 1

A șomat în ultimii 5 ani » Cine e antrenorul dorit de Dinamo: CV catastrofal în afara României + ar fi unic în Liga 1

Dario Bonetti e favoritul lui Iuliu Mureșan pentru banca lui Dinamo

Articol de Alexandru Barbu  —  Saturday, 10 July 2021

Dario Bonetti, 59 de ani, favoritul lui Iuliu Mureșan pentru banca lui Dinamo, are un palmares catastrofal în afara experiențelor din „Groapă”, unde, deși a condus echipa în două perioade scurte, a câștigat două trofee, Cupa și Supercupa, ambele în 2012.

Dusan Uhrin și-a dat demisia azi de la Dinamo, fiind nemulțumit de criza prin care trece clubul proaspăt intrat în insolvență. Contactat de GSP.ro, Mureșan, noul administrator special al „câinilor”, a rostit primul nume care se află pe lista înlocuitorilor: Dario Bonetti.

Dario Bonetti, favorit s-o preia pe Dinamo

Bonetti a venit prima oară la Dinamo în 2009 și este antrenorul „Miracolului de la Liberec”. A plecat însă la doar câteva luni după calificarea cu cehii. În acel an, Dinamo a ajuns în grupele Europa League, ultima ispravă de acest gen a roș-albilor.

A revenit în Ștefan cel Mare în 2012, înlocuindu-l pe Liviu Ciobotariu, an în care italianul a avut cele mai importante realizări din carieră, câștigarea Cupei și Supercupei alături de „câini”.

Cele două trofee n-au fost de ajuns pentru continuitate în sezonul 2012-2013. După un start de stagiune catastrofal, Dorinel Munteanu i-a luat locul.

Dario Bonetti ar putea reveni la Dinamo

CV dezastruos în afara „haitei”!

În străinătate, Bonetti a condus doar formații modeste din Italia, de ligi inferioare (Juve Stabia, Gallipoli, Potenza Calcio), pe FC Sopron, în Ungaria, și naționala Zambiei.

Italianul nu a antrenat niciodată un sezon întreg vreo echipă. Cel mai mult a pregătit-o pe reprezentativa Zambiei, între iulie 2010 și octombrie 2011. Însă Bonetti nu a prins în acest interval decât 7 partide pe banca africanilor.

De asemenea, Dario Bonetti ar deveni singurul tehnician din Liga 1 fără nicio echipă la activ în ultimii 5 ani, perioadă de timp în care a fost șomer!

Bonetti a antrenat-o ultima dată pe ASA Tîrgu Mureș, în startul sezonului 2016/17. A plecat după 3 eșecuri la rând.

Statisticile lui Dario Bonetti în Liga 1:

  • Puncte obținute: 48,57% 
  • Medie goluri marcate: 1,43% 
  • Medie goluri primite: 1,17% 
  • Medie victorii: 42,86%

32 de meciuriare Bonetti în Liga 1 pe banca lui Dinamo: 15 victorii, 6 remize, 11 înfrângeri

M-am gândit la viitori antrenori, știind de ezitările lui Dusan din ultima vreme. Am avut discuții. Nu am decis cine va fi noul tehnician, dar unul dintre ei a făcut treabă bună la Dinamo. E străin, e italian și așază bine echipa în teren. Se numește Dario Bonetti, îmi place de el. Mai am încă vreo 3 variante
Iuliu Mureșan, administrator special Dinamo, pentru GSP.ro

Sunt foarte fericit pentru că am fost propus de Iuliu Mureșan. Tot ce pot să vă spun, pentru dumneavoastră și pentru suporteri, este că în următoarele zile vom vedea ce se va întampla
Dario Bonetti, azi, pentru ProSport

Din informațiile GSP.ro, Vasile Miriuță și Alin Minteuan sunt și ei pe lista lui Dinamo.

VIDEO. Remus Răureanu, informații despre viesparul din club: cine dirijează tot la Dinamo

>

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.