International   •   Campionate   •   ARGENTINA - BRAZILIA

Argentina - Brazilia în finala Copa America după 14 ani » Ciocnirea stelelor pentru marele trofeu

Messi și Neymar, duel în finala Copa America 2021, Argentina – Brazilia, // FOTO: Imago

Articol de Theodor Jumătate   —  sâmbătă, 10 iulie 2021

Lionel Messi și Neymar sunt gata de confruntare, în primul duel Argentina - Brazilia după 14 ani în finala turneului sud-american. Cucerirea trofeului ar fi o premieră pentru amândoi. Finala Copa America 2021, Argentina – Brazilia, se joacă la Rio de Janeiro, în această noapte, de la ora 03:00. Meciul nu va fi televizat în România.

Cel mai așteptat ultim act al Copei América. Argentina - Brazilia, marile rivale sud-americane, s-au înfruntat două ediții la rând în finală, 2004-2007, de fiecare dată câștigând Seleção, 2-2, 4-2 la penalty-uri, și 3-0.

 De atunci, au urmat patru turnee, dar cele două puteri continentale nu s-au mai întâlnit. Acum e iar momentul unui "turnir" cu scântei. La noapte, pe "Maracanã" din Rio de Janeiro.

15 Copa America, Argentina? Sau 10, Brazilia?


Dacă înving, argentinianii cuceresc Copa a 15-a oară și egalează recordul uruguayenilor. Ar fi însă primul triumf după 28 de ani. În 1993 a fost ultima victorie, de atunci pierzând patru finale.

Dacă brazilienii păstrează titlul, pentru că l-au câștigat și în 2019, va fi al 10-lea trofeu AmSud. Locul 3 în clasamentul general.

Messi, golgeter și cel mai bun pasator la Copa America

Aceasta este și ciocnirea stelelor. Messi contra Neymar. Prietenii, foștii colegi de la Barcelona, se luptă pentru întâiul lor succes la Copa América. În urmă cu doi ani, Ney s-a accidentat exact la ultimul amical înainte de start și nu s-a bucurat de trofeu. Iar Leo a pierdut de trei ori finala sud-americană!


La Copa 2021, organizată în Brazilia, fără spectatori, din cauza pandemiei, Messi e golgeter și cel mai bun pasator, contribuind la 9 reușite. Neymar, doar la 5. z

4 goluriși 5 assisturi are Leo Messi la Copa América 2021

2 goluriși 3 pase decisive a reușit Neymar la acest turneu

Traseul spre finala:

Argentina: 

Brazilia:

Messi, cu glezna plină de sânge

Pentru Messi (34 de ani), aceasta va fi probabil ultima participare la Copa América. De aceea face totul pentru a cuceri trofeul. În semifinala împotriva Columbiei, a fost atacat agresiv de Barrios, dar a rămas pe teren până la final, deși avea glezna stângă însângerată (foto). Și a transformat primul penalty al Argentinei la loviturile de departajare. 

VIDEO Rezumatul meciului Argentina - Columbia, de la Copa America

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.