David Popovici, 16 ani, s-a impus azi în finala de la 200 m liber la CE de juniori, după ce o făcuse joi și în cea de la 100 m
David Popovici a ieșit zâmbind din bazinul de la Forro Italico pentru că a câștigat detașat cursa de 200 de metri liber.
El a înotat cele patru lungimi de bazin în 1:45,95, un timp mai slab, decât cel avut în semifinalele de vineri, când a stabilit un nou record mondial de juniori, 1:45,26. Ultimul act de ieri a fost a noua cursă pentru puștiul de 16 ani la Roma, care a înotat în ștafeta de 4x100 m liber, la 100 m liber, 200 m liber și 50 m liber.
Medalie de aur pentru David Popovici! Podiumul de la 200 m liber:
- David Popovici (România) 1:45,95
- Mateusz Chowaniec (Polonia) 1:47,78
- Jovan Lekic (Bosnia) 1:48,46
O seară plină
Cu doar zece minute minute înainte de finala în care a cucerit aurul, sportivul antrenat de Adrian Rădulescu s-a calificat în finala de duminică de la 50 m liber, el parcurgând lungimea de bazin în 22,75.
Zilele trecute, la Roma, David a cucerit un argint cu ștafeta de 4x100 m liber, stabilind un nou record mondial de juniori, apoi un aur la 100 m liber, unde a corectat recordul, care este al zecelea timp din istorie și primul al acestui sezon, 47,30.
Adolescentul legitimat la Steaua București este calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo și după ce va reveni din Italia va intra în "bula" de la Izvorani, urmând apoi să plece spre Tokyo.
Medalii la CE juniori la masculin în ultimii 20 de ani
An | Medalie | Sportiv (probă) |
2021 | aur | David Popovici (100 m liber, 200 m liber) |
argint | David Popovici, Mihai Gergely, Ștefan Cozma și Patrick Dinu (ștafeta 4x100 m liber) | |
2018 | aur | Daniel Martin (100 m spate) |
argint | Daniel Martin (200 m spate) | |
2017 | argint | Daniel Martin (200 m spate) |
2008 | bronz | Vlad Răzvan Caciuc (50 m liber) |
2006 | aur | Norbert Trandafir (50 m liber) |
argint | Norbert Trandafir (100 m liber) |
{{text}}