Argentina a învins-o pe Brazilia, scor 1-0, în finala Copa America 2021, câștigând trofeul pentru prima dată din 1993, chiar pe terenul marii rivale.
Leo Messi, care a fost golgeterul și cel mai bun jucător al competiției, a câștigat astfel primul trofeu important cu naționala Argentinei, iar la finalul partidei s-a bucurat alături de colegi, de cei din staff și de familie.
Leo Messi, după ce a câștigat Copa America: „Trebuia să iau ceva cu Argentina”
La finalul meciului de la Rio De Janeiro, Messi a vorbit despre ce înseamnă acces succes pentru el.
„Trebuia să câștig ceva cu Argentina, era ca un ghimpe. Știam că într-o zi voi putea face asta. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest moment, în Brazilia, contra Braziliei. Cred că Dumnezeu păstra acest moment pentru mine.
E o nebunie! Nu pot să explic ce fericire simt. De multe ori am plecat trist, dar știam că într-o zi se va schimba. Nu exista un moment mai bun. Acest grup merita asta cu adevărat.
Aveam mare încredere în grup, care a devenit mai puternic de la precedenta Copa America. Sunt persoane bune, care nu s-au plâns niciodată. Am stat mult timp închiși, fără familii, dar obiectivul era clar. Am putut fi campioni, iar fericirea e maximă!
De multe ori am visat asta! Dedic victoria familiei, soției, copiilor, părinților și fraților De multe ori au suferit la fel ca mine sau chiar mai rău. Mereu plecam în vacanță și eram triști, dar acum e diferit.
Cred că încă nu suntem conștienți de ceea ce am realizat. E un meci care va rămâne în istorie. Aș vrea să împart trofeul cu toți colegii care au trecut pe la națională. Am fost de atâtea ori aproape, dar nu am reușit. Meritau să trăiască asta”, a spus Messi, potrivit Ole.
@gsp.ro Leo Messi a reușit, a câștigat primul trofeu din carieră cu naționala Argentinei: Copa America 2021. ##leomessi ##copaamerica ##argentina
♬ sunet original - GSP - Gazeta Sporturilor
Messi, cu probleme în finala Copa America
Lionel Scaloni, selecționerul Argentinei, a dezvăluit că Messi „a avut probleme fizice” în semifinala contra Columbiei și în meciul cu Brazilia.
„Accidentat, nu. Aveam ceva probleme, nu am avut timp de odihnă. Dar, din fericire, totul a ieșit bine”, a spus și Messi.
Leo Messi e liber de contract
Leo Messi (34 de ani) este începând cu 1 iulie jucător liber, după ce înțelegerea lui cu Barcelona a expirat.
Starul argentinian nu a semnat încă un nou contract cu Barcelona sau cu altă echipă, iar în prezent este jucător liber. Ajuns la formația catalană când era junior, Messi a semnat prima dată cu Barcelona pe 8 ianuarie 2001 și a devenit cel mai important jucător din istoria clubului.
7.478 de zileare Messi ca jucător al Barcelonei
Joan Laporta, președintele Barcelonei, a negociat intens cu reprezentații lui Leo Messi, iar mai mulți jurnaliști susțin că ar fi ajuns la un acord verbal, urmând ca un anunț să fie făcut în scurt timp.
Oficialul catalan a părut mereu sigur pe el și relaxat când a fost întrebat de situația lui Messi, spunând mereu că totul merge bine.
Cel mai probabil, Messi va pleca în vacanță cu familia, unde va decide dacă va continua la Barcelona sau dacă va accepta o ofertă din partea altui club.
4 goluriși 5 assisturi are Leo Messi la Copa América 2021
Messi, cuprins de emoții după câștigarea Copei America
La final, Messi s-a îmbrățișat cu colegii săi, iar mai apoi a fost purtat pe brațe de aceștia, semn al unei unități de grup care a împins Argentina spre trofeu. Leo nu i-a uitat nici pe suporterii Argentinei: a ridicat cupa spre cer, dedicându-le trofeul.
Asta n-a fost totul! Fotografii agențiilor de presă au mai suprins un cadru de neuitat cu Messi. Pe gazon, într-un moment de singurătate deplină, Messi și-a contactat pe internet familia , cu care a dialogat preț de câteva minute.
{{text}}