Mirel Rădoi face din nou ajustări în lotul cu care România U23 va aborda Jocurile Olimpice de la Tokyo. Selecționerul l-a convocat de urgență pe Ronaldo Deaconu (24 de ani), mijloacașul lui Gaz Metan.
„Rămas cu doar 21 de jucători după ce Nedelcu a fost chemat la noul său club, Mirel Rădoi l-a convocat de urgență pe Ronaldo Deaconu, fotbalistul celor de la Gaz Metan Mediaș. Jucătorul s-a alăturat rapid lotului, asta după ce a parcurs procedurile de testare COVID. Bun venit, Ronaldo!”, se arată în comunicatul emis de Federația Română de Fotbal.
Ronaldo Deaconu, cel mai bun pasator în 2021
Dacă FCSB-istul Moruțan a fost regele assisturilor pe durata sezonului trecut, 12 la număr, Deaconu este lider în 2021: 9 pase decisive în acest an, dintr-un total de 10 distribuite astfel: 4 din acțiune și 6 din faze fixe (4 din corner, două din lovitură liberă).
Însă punctul lui forte este reprezentat de șuturile din afara careului. E liderul Ligii 1 la capitolul reușitelor de la distanță: nu mai puțin de 5, din 9 goluri date în 2020-2021, dintre care două înscrise direct din lovitura liberă!
Ronaldo Deaconu, fotbalistul atipic din Liga 1: și-a făcut sală de forță în curte
Ronaldo Deaconu (24 ani), responsabilul cu golurile și asisturile la Gaz Metan, n-a stat pre mult departe de sala de forță și de minge nici în vacanță.
Pentru că urma să absenteze de la pregătire din cauza unei operații, Ronaldo Deaconu a reluat antrenamnetele individuale la puțin timp după încheierea sezonului, tocmai ca să nu îi fie greu la revenirea la echipă. Gazeta i-a prezentat povestea vineri, într-un material special semnat de jurnalistul Marius Mărgărit.
L-am avut elev pe Ronaldo un an, în 2010, la Academia Hagi. Am rămas de atunci într-o relație de prietenie și, atunci când are timp liber, ne antrenăm separat, facem individualizare. E un copil cu calități, cu un bagaj tehnic excepțional, care muncește foarte mult. Sezonul foarte bun pe care l-a avut a fost și datorită muncii din anii din urmă.
Fiind un decar, un jucător ofensiv, e clar că trebuie să lucreze suplimentar. Vorbim despre deprinderi specifice care se consolidează numai printr-un număr mare de repetări.
- Ionel Melenco, antrenor
VIDEO Ronaldo Deaconu: „Îmi place să lucrez suplimentar, mă ajută să fiu mai bun!"
Programul României la Jocurile Olimpice
- 22 iulie: Noua Zeelanda - Coreea de Sud, Honduras - România (ora 14:00, ora României)
- 25 iulie: Noua Zeelanda - Honduras, România - Coreea de Sud (ora 14:00, ora României)
- 28 iulie; România - Noua Zeelandă (ora 11:30, ora României), Coreea de Sud - Honduras
{{text}}